Marian Fişcuci, prietenul lui Dragnea, achitat definitiv pentru evaziune. Un fost deputat PSD, condamnat cu suspendare
Omul de afaceri Marian Fişcuci, prietenul şi fostul coleg de liceu al lui Liviu Dragnea, a fost achitat definitiv, luni, de ÎCCJ pentru evaziune fiscală în dosarul Proinvest, în care prejudiciul calculat de procurori se ridică la 1,2 milioane euro.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul DNA, fiind menţinută decizia de achitare dată în aprilie 2020 de un complet de trei judecători.
Marian Fişcuci este implicat şi în dosarul Tel Drum, în care este cercetat Liviu Dragnea. Fişcuci a fost primul patron al companiei Tel Drum, societate privatizată pe vremea când Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
În acelaşi dosar, completul de cinci judecători a menţinut condamnarea fostului deputat PSD Adrian Simionescu la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, el fiind obligat să presteze muncă muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Primăria Turnu Măgurele sau la Centrul pentru persoane vârstnice Furculeşti.
Peste 630.000 lei, confiscați de la fostul deputat PSD Adrian Simionescu
Magistraţii au dispus şi confiscarea de la Adrian Simionescu a sumei de 638.085 lei, considerată folos necuvenit rezultat în urma săvârşirii infracţiunii de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia.
În decembrie 2017, DNA i-a trimis în judecată pe Adrian Simionescu, la data faptelor deputat PSD şi acţionar în cadrul societăţii comerciale Fan Speed din Bulgaria (de drept până în 2013 şi de facto în 2014) şi SC SADY COM SRL Turnu Măgurele, şi pe Marian Fişcuci, la data faptei administrator al SC Proinvest SRL Alexandria.
Procurorii susţin că, în perioada 2012 - 2014, Marian Fişcuci, prin SC Proinvest SRL Alexandria, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor - firme româneşti. În acest lanţ economico - financiar a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de Adrian Simionescu, căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România. Totodată, la sediul Proinvest se întocmeau formal documente care atestau livrările fictive menţionate.
Modul de operare, arată DNA, era următorul: iniţial se identificau beneficiarii - firme româneşti şi se perfectau înţelegeri cu administratorii acestor societăţi interesate în achiziţionarea de utilaje agricole. Acestora li se promitea vânzarea de utilaje procurate preponderent din Germania, Olanda şi Franţa, prin intermediul SC Proinvest SRL, care era şi dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.
După identificarea firmelor interesate din România care erau şi beneficiari finali, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate şi depozitate la sediul SC Proinvest SRL.
Anchetatorii explică faptul că, dacă Proinvest SRL ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele româneşti - destinatarii finali, tranzacţia comercială ar fi fost generatoare a obligaţiei de plată a TVA, prin urmare Proinvest SRL ar fi fost obligată să plătească TVA către bugetul de stat.
"În acest context, inculpatul Fişcuci Marian, cu complicitatea inculpatului Simionescu Adrian Constantin, a creat un circuit comercial suplimentar, fictiv, pentru a eluda obligaţiile fiscale către stat, obţinând astfel sume mai mari ca venituri şi, totodată, a afectat indirect şi celelalte firme din domeniu, concurente, care vindeau la preţul de piaţă ce includea şi TVA. Schema infracţională de eludare a obligaţiilor fiscale s-a realizat pe următorul circuit: SC Proinvest SRL Alexandria, controlată de inculpatul Fişcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacţie intracomunitară) către firma Fan Speed din Bulgaria, controlată de inculpatul Simionescu Adrian Constantin (operaţiune scutită de TVA). Pentru a se putea demonstra în documente aşa-zisa 'tranzacţie intracomunitară' care permitea deducerea TVA, utilajele erau transportate exclusiv de către Proinvest sau de două firme asociate, în mod formal în Bulgaria, pentru câteva zeci de minute, de cele mai multe ori, sau maxim 24 de ore. Ulterior, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea Proinvest SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia", spun procurorii.
Tranzacţiile comerciale realizate de firma bulgărească Fan Speed către beneficiarii finali, firme din România, erau scutite de TVA întrucât aveau regim de tranzacţii intracomunitare.
Prejudiciu de 5,7 milioane lei adus statului
"De altfel, a reieşit că toată documentaţia necesară vânzării, atât dintre Proinvest către Fan Speed, cât şi dintre Fan Speed şi clientul final, era întocmită la sediul Proinvest, ceea ce arată că scopul real al acestor tranzacţii era acela ca Proinvest, firma care comercializa în realitate aceste utilaje agricole, să nu plătească TVA. S-a stabilit că, în intervalul 2012 - 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) importate de SC Proinvest SRL şi livrate clienţilor, prin folosirea verigii fictive din Bulgaria, este de 20.854.508 lei. Prin simularea acestor livrări de bunuri către Fan Speed Bulgaria, SC Proinvest SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.692.644 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societăţii în toată această perioadă fiind inculpatul Fişcuci Marian", arată DNA.
Pe de altă parte, procurorii spun că, în anul 2014, deputatul Adrian Simionescu a exercitat atribuţii de administrator de facto în reprezentarea intereselor societăţilor sale în care figura ca asociat - SC SADY COM SRL Turnu Măgurele şi Fan Speed Bulgaria, în vederea realizării de tranzacţii comerciale (negociere preţ şi încheiere contracte, vânzări de produse, efectuare şi încasări plăţi, organizare şi coordonare livrări produse şi întocmire documente financiar-contabile), reprezentând operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de deputat, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.
Aceste foloase au fost cuantificate la un total de 1.159.393 lei (echivalentul sumei de 253.596 euro ), echivalentul cumulat al profiturilor realizate în cursul anului 2014 de firmele sale SC SADY COM SRL din România (profit an 2014 - 521.308 lei) şi Fan Speed din Bulgaria (638.085 lei).
DNA precizează că unica activitate în perioada 2012 - 2014 a firmei Fan Speed a fost primirea formală a utilajelor şi livrarea imediată în România către clienţii - firme ce negociau cu Proinvest SRL.