Instituţia, condusă de Laura Codruţa Kövesi, a transmis că a cerut oficial Legislativului grec să permită investigarea parlamentarilor transmite AFP, preluat de news.ro.

„Procuroarea europeană-şefă (Laura Codruţa Kövesi) a cerut Parlamentului elen să ridice imunitatea a 11 deputaţi în funcţie, în cadrul unei anchete cu privire la un presupus sistem de fraudă organizată implicând fonduri agricole”, se arată într-un comunicat al Parchetului European, cu sediul la Luxemburg.

Totodată, procurorii europeni au transmis „informaţii cu privire la presupusa implicare a unui fost ministru şi unui viceministru” al Agriculturii, fără alte detalii. De asemenea, cinci foşti deputaţi sunt vizaţi în cadrul aceleiaşi anchete, care priveşte fapte petrecute în 2021.

Investigaţia include acuzaţii de „incitare la abuz de încredere, fraudă informatică şi stabilirea de false atestări”, potrivit aceleiaşi surse.

Citește și
Fraudă de 20 milioane euro descoperită de Parchetul European în România. În afacere este implicat și un angajat guvernamental

Ancheta vizează o fraudă descrisă anterior de EPPO drept „masivă şi sistematică”, precum şi „activităţi de spălare de bani” legate de acordarea subvenţiilor agricole. Conform datelor preliminare, 324 de persoane ar fi beneficiat ilegal de fonduri, generând un prejudiciu estimat la peste 19,6 milioane de euro din bugetul Uniunii Europene.

Scandalul, care a dus anul trecut la demisia unui ministru din Guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis, a continuat să se amplifice pe fondul dezvăluirilor din presă.

Banane, pe Muntele Olimp

Fonduri europene de milioane de euro destinate fermierilor ar fi fost deturnate prin intermediul OPEKEPE, instituţie responsabilă cu plata subvenţiilor agricole şi ulterior desfiinţată de Guvern.

Printre cele mai neobişnuite cazuri investigate se numără declararea unor păşuni pe situri arheologice, livezi de măslini pe terenul unui aeroport militar sau plantaţii de banane pe Muntele Olimp.

O parte dintre sumele obţinute fraudulos ar fi fost utilizate pentru achiziţionarea de „bunuri de lux, călătorii şi vehicule”, potrivit EPPO. În acest dosar, zeci de persoane au fost deja arestate.

Potrivit anchetatorilor, mulţi dintre suspecţi nu aveau legături reale cu agricultura, însă ar fi raportat în mod fals un număr mai mare de animale pentru a obţine subvenţii mai consistente.

În timpul unei vizite la Atena, în octombrie, Laura Kövesi a declarat că intenţionează „să cureţe grajdurile din Augias”, denunţând „corupţia, nepotismul şi clientelismul” din cadrul agenţiei OPEKEPE.

Presa elenă a relatat, inclusiv pe baza unor interceptări telefonice, că un oficial de rang înalt al agenţiei ar fi avertizat beneficiarii ilegali ai subvenţiilor în legătură cu controale europene neanunţate.

Potrivit autorităţilor, OPEKEPE distribuia anual peste trei miliarde de euro, în principal sub formă de subvenţii, către aproximativ 680.000 de agricultori.

Premierul Kyriakos Mitsotakis declara în octombrie că este dispus să facă lumină în acest caz „indiferent de preţul politic”. Cu toate acestea, legislaţia din Grecia prevede că miniştrii nu pot fi judecaţi fără o procedură parlamentară prealabilă, adesea îndelungată şi dificil de finalizat.

Tema subvenţiilor agricole rămâne extrem de sensibilă în Grecia. La finalul anului 2025, întârzierile la plată au declanşat proteste de amploare, agricultorii blocând numeroase drumuri cu tractoare.