Criză în Justiție după OUG 7. Mesajul transmis de Consiliul Europei

×
Publicitate

Magistraţii îşi continuă protestele şi, în premieră pentru România, procurorii DIICOT şi-au suspendat activitatea pentru 4 ore.

Lor li s-au alăturat colegii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, care nu au încetat lucrul, dar au avertizat printr-un mesaj că Ordonanţa 7 le blochează activitatea.

Până acum, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat abrogarea unui singur articol, iar unii dintre social-democraţii îl arătă cu degetul şi spun că el este singurul responsabil de această criză din justiţie.

De aproape o săptămână, sistemul judiciar fierbe. Zi de zi magistraţii au protestat în stradă, iar mai multe instanțe şi parchete au decis să-şi suspende activitatea, timp de o săptămână. Procurorii DIICOT au întrerupt marți lucrul între 8 şi 12 şi vor face la fel timp de o săptămână.

Şi Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a exprimat dezacordul faţă de Ordonanţa 7, dar într-o altă formă. Pe pagina de internet a instituţiei apare un mesaj alarmant în care se spune că activitatea DNA este în pericol de a fi blocată, iar combaterea corupţiei la nivel înalt va fi paralizată.

În plus, procurorii anticorupţie vor cere ajutorul experţilor din grupul de state de luptă împotriva corupţiei.

Gabriella Battaini-Dragoni, secretar general adjunct al Consiliului Europei: "Ce e important pentru noi, pentru Consiliu, e să fie în continuare vigilență şi să ne asigurăm că recomandările MCV, Comisiei de la Veneţia şi GRECO sunt applicate, pentru că implementarea lor garantează continuarea democraţiei, respectarea statului de drept şi a drepturilor omului"

În tot acest timp, social-democraţii au criticat magistraţii pentru blocarea activităţii şi l-au acuzat pe Tudorel Toader că nu s-ar fi consultat cu asociaţiile din sistem, înainte de a da Ordonanţa

Tudorel Toader: ”Dacă sunt şi din PSD, sunt din partidul majoritar, n-au decât să iniţieze modificări. E frumos să mergi la televizor, dai bine pe ecran, spui punctele de vedere, eventual te raliezi celor nemulţumiţi, dai şi mai bine."

Guvernul a anunţat că nu va renunţa la Ordonanţa 7, dar că vor fi operate modificări. Deocamdată Ministrul Justiţiei a promis că va renunţa la articolul care permite judecătorilor să acceadă la o funcţie de şef de parchet.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61957253
Deputatul PSD Nicolicea avertizează că magistrații care protestează riscă închisoarea

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea spune că procurorii care îşi suspendă activitatea în semn de protest faţă de OUG 7 comit o infracţiune, pedepsită cu închisoarea sau amendă.

62020027
Iohannis s-a răzgândit și a numit în funcții procurori pe care inițiat i-a respins

Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de numire în funcţii pentru o serie de procurori pe care iniţial i-a respins pentru că nu îndeplineau condiţiile legale şi pe care Tudorel Toader i-a propus în acelaşi timp cu nominalizarea Adinei Florea.

61995837
OUG 7. A doua critică din PSD la adresa lui Tudorel Toader: ”O greșeală”

Florin Iordache (PSD) consideră că trebuiau iniţiate consultări mai ample şi mai transparente înainte de adoptarea OUG 7/2019 care modifică legile Justiţiei, dar, în opinia sa, aceasta este problema Ministerului Justiţiei.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.