Angajatul unei firme a fost reținut, după un prejudiciu uriaș adus unor societăți. Percheziții de amploare ale polițiștilor

62539498

Poliţiştii Capitalei au pus în executare, miercuri, trei mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere, în judeţele Buzău şi Ialomiţa, într-un dosar penal de înşelăciune şi fals.  

Timp de doi ani, un angajat al unei societăţi comerciale, ar fi indus în eroare alte societăţi cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare, în baza cărora ar fi achiziţionat bunuri pentru care nu ar fi achitat preţul stabilit, acestea fiind promise spre vânzare altor societăţi, fără să fie livrate, deşi bunurile au fost achitate, potrivit anchetatorilor.

Prejudiciul cauzat în dauna a 11 societăţi comerciale este de peste 1.200.000 de lei.

Angajatul unei firme, acuzat de aceste infracţiuni, a fost reţinut.

„La data de 1 iulie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 1 au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere, în judeţele Buzău şi Ialomiţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals, informează Poliţia Capitalei.

În fapt, în perioada 2023 - 2025, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale, ar fi indus în eroare mai multe societăţi comerciale, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, în baza cărora ar fi achiziţionat bunuri, pentru care nu ar fi achitat preţul stabilit, acestea fiind promise spre vânzare către alte societăţi comerciale, fără să fie livrate, deşi bunurile au fost achitate.

Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat în dauna a 11 societăţi comerciale este de peste 1.200.000 de lei.

Astfel, în vederea administrării materialului probator, la data de 1 iulie 2025, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară.

Bănuitul a fost depistat şi condus la audieri, în baza mandatului de aducere, care a fost emis pe numele acestuia.

Faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62533696
DNA a contestat decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiţionată a Elenei Udrea
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de liberare condiţionată a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.
62543681
Traian Băsescu își va recupera privilegiile pierdute, după ce legea care le anula a fost declarată neconstituțională
Curtea Constituțională a României a decis să-i înapoieze fostului președinte Traian Băsescu toate drepturile pierdute după ce fusese declarat colaborator al securității de către Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității.
62529699
Lovitură uriașă dată de Parchetul condus de Kovesi în România. Fraudă de 100 de milioane de euro a mafiei italiene
Parchetul European (EPPO) de la București a trimis către Tribunalul București un caz penal vizând trei persoane, inclusiv un cetățean italian considerat lider al grupului, pentru o fraudă de 100 milioane de euro cu fonduri europene și naționale.