Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader a contestat măsura preventivă și speră ca marți să redevină liber.
Ionuț Alexandru Toader a fost adus sub escortă din arestul Poliției ieșene, acolo unde a ajuns pe 24 octombrie, atunci când Curtea de Apel Iași a emis pe numele său mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Asta după ce au cerut măsura preventivă procurorii Parchetului Curții de Apel Iași, pentru acuzații grave, de la viol în formă continuată la agresiune sexuală și tentativă. Însă, spun procurorii ieșeni, fiul fostului ministru al Justiției este acuzat inclusiv de faptul că ar fi abuzat de funcția sa de lector universitar pentru avantaje de natură sexuală.
De altfel, acesta este și motivul pentru care el a fost arestat preventiv, câtă vreme, spunea judecătorul de drepturi și libertăți, există motive suficiente și acea suspiciune rezonabilă că el ar fi săvârșit acele fapte de natură penală, că și-ar fi exercitat autoritatea de dascăl și ar fi abuzat sexual mai multe studente, iar în aceste condiții, cel puțin deocamdată, locul său este în spatele gratiilor.
Însă Ionuț Alexandru Toader a contestat arestarea preventivă, așa că marți mizează pe o soluție favorabilă. Tatăl său, care face parte din echipa de avocați, nu a vrut să dea nicio declarație, spunând doar atât: că justiția se face în sala de judecată.
În schimb, un alt avocat a spus foarte clar că va încerca să combată și acum aceste acuzații despre care afirmă apărătorul lui Alexandru Toader, nu ar fi suficient de probate și că, în aceste condiții, o măsură preventivă ceva mai blândă s-ar impune în arest la domiciliu sau, de ce nu spune apărarea, un control judiciar.
Așadar, este o zi extrem de importantă în economia acestui scandal, un scandal care a plecat de la dezvăluirile făcute de jurnaliștii ieșeni, după ce au identificat mai multe studente care au reclamat aceste presupuse abuzuri la care ar fi fost supuse de către profesorul de Drept Civil de la Universitatea din Iași.