Zeci de copii stau acasă după ce școala din satul lor s-a închis. Nu au nici măcar acces la internet

×
Publicitate

După mai bine de o săptămână de la începerea noului an școlar, 29 de copii dintr-o localitate din Bistrița- Năsăud stau acasă - fără cursuri sau lecții online.

Părinții refuză să îi trimită la școală după ce au aflat din senin că unitatea de învățământ din satul lor, Suplai, a fost închisă.

Așa că elevii ar trebui să meargă zilnic cu microbuzul aproape 10 kilometri la școlile din localitățile vecine.

Însă familiile nu vor să-i lase și singurii care au de suferit sunt copiii, care nu mai țin pasul cu alții din generația lor.

Școala din localitatea Suplai are lacătul pe ușă iar copiii din sat se joacă prin curte sau pe ulițe.

Cei 29 de școlari nu au primit manuale și nici teme și spun că se simt izolați.

”Reporter: Ți-e dor de școală?
Elev: Da.
Reporter: De ce nu te duci?
Elev: Nu mă duc pentru că vreau să merg la școală aici”.

”Reporter: Aveți tablete, calculatoare?
Elev: Nu.
Reporter: Dacă vi se propune online, faceți?
Elev: Nu.
Reporter: Vrei să mergi la școală?
Elev: Da”.

”Reporter: Unde stai?
Elev: În capătul satului, la un kilometru și jumătate, nu pot veni iarna.
Reporter: Trebuie să vii pe jos?
Elev: Da.
Reporter: Vine după tine microbuzul?
Elev: Nu, trebuie să vin aici”.

Copiii ar trebui să învețe în două școli din localitățile vecine, la mai bine de 10 kilometri și să facă naveta cu microbuzul.

Nu au acces la tehnologie, iar școala online nu este pentru ei o soluție. Iar părinții refuză să își trimită copiii la alte școli, ca să facă naveta pe o distanță și mai mare.

Victoria Rus, mamă: ”Azi e săptămâna de când ne-au promis sarea cu marea, nu știm unde o fi vina, ce să vedeți, până acum nu ni s-a dat niciun răspuns”.

”Reporter: A trecut o săptămână, nu ați trimis copilul la școală?
Sidor Brunea, părinte: Nu, și nici nu îi trimit la școală.
Reporter: Acum ce face copilul?
Sidor Brunea: Stă acasă, ce să facem”.

Părinte: ”Am avut promisiuni să se facă două clase simultan, a șasea cu a cincea și a șaptea cu a opta și iată că până acum nu s-a făcut nimic”.

 

IȘJ cere părinților să își lase copiii la școală

 

În schimb, autoritățile spun că au pregătit școala, însă decizia închiderii a venit după ce s-a restrâns bugetul pentru dascăli.

Dumitru Bușcoi, primar Zagra: ”Dacă nu se va deschide școala în Suplai, trebuie să facem trei drumuri ca să îi aducem de la Suplai la Poienile Zagrei”.

Viorel Feldrihan, director Școala Gimnazială Zagra: ”Noi am rămas la aceeași concluzie, deci că ei trebuie să vină aici, pentru că de la inspectoratul școlar nu s-a luat nicio decizie până acum, după câte știu, s-a făcut un demers către Ministerul Educației și așteptăm rezultatul”.

Cei de la inspectoratul scolar spun că elevii nu au încotro și că trebuie să meargă la școală, ca să nu piardă material.

Mihai Mureșan, inspector șef ISJ Bistrița Năsăud: ”Eu cred că atitudinea pe care părinții elevilor din Suplai trebuie să o aibă este aceea ca în fiecare dimineață, până când o să se rezolve într-un fel sau altul, să își lase copiii să urce în autobuz și să se deplaseze în Poienile Zagrei”.

Părinții sunt hotărați să își țină totuși copiii acasă până când se decide redeschiderea școlii din localitatea lor.

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
62148857
Numărul locurilor bugetate la universităţile din ţară va creşte în această toamnă. Cum va fi viața de student în pandemie

Mai multe universități din țară au început noul an, însă cel puțin deocamdată studenții vor învăța de acasă.

62145332
Senatul a votat desfiinţarea Universităţii "Gheorghe Cristea". Ce se va întâmpla cu absolvenţii

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern privind desfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti.

62148682
Problemele învățământului online: copiii nu aud ce spun profesorii și nu văd ce scrie pe tablă

A trecut prima săptămână acest an şcolar plin de provocări, atât pentru elevi şi părinţi, cât şi pentru profesori.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.