O adolescentă din Iași a intrat la Universitatea de Medicină cu nota maximă: ”Voi fi primul medic din familia mea”

×
Publicitate

Cu ambiție și puțin ajutor, o adolescentă din Iași a reușit performanța să intre la Universitatea de Medicină cu nota maximă.

Teodora visează de mulți ani să ajungă doctor, ca să își poată ajuta semenii și a luptat pentru visul ei. Alături i-au stat doi profesori, care au ajutat-o să izbutească, dându-i meditații gratuit, iar Teodora a obținut primul zece luat la admitere la Medicină, în Iași, în ultimii șapte ani.

Teodora vorbește cu hotărâre despre dorința ei de a deveni medic. Pe când era doar o copilă și-a pierdut bunicii într-un singur an. Drama prin care a trecut și dorul de ei au făcut-o să își dorească să ajute oamenii.

Teodora Agavriloaie, studentă la Medicină: ”Nu cred că există meserie mai frumoasă decât aceasta, să fii în slujba oamenilor, să salvezi o viață și să ai pacienți care se pot baza pe tine. Voi fi primul medic din familia mea.”

Dintr-o familie modestă și cu cinci frați acasă, dintre care mezinul are doar patru ani, copila a învățat singură pentru facultate, până a aflat de proiectul a doi profesori de biologie.

Soț și soție, cei doi ajută gratuit tinerii fără posibilități care își doresc să devină medici, dându-le meditații timp de un an, iar Teodora a fost candidatul ideal.

Luminița Nedea, profesoară de biologie: ”O lecție care se observă cu adevărat este această lecție, de a avea încredere în forțele proprii, lecție de a nu se compara cu cei din jur, ci să se compare cu potențialul personal și să încerce să se autodepășească.”

Soții Nedea predau la două licee de prestigiu din Iași și ajută doar tineri din familii cu posibilități materiale reduse. Întâi îi testează pe copiii care se înscriu în program, iar cei care au potențial primesc meditații gratuit.

Mircea Nedea, profesor de biologie: ”E adevărat că fiecare sâmbătă era sacrificată, veneam la școală două ore, în pandemie am lucrat online. Nu am simțit greutăți în ceea ce privește pregătirea, cine a vrut să învețe a învățat.”

În zece ani, cei doi profesori au meditat peste 132 de copii. Toți au intrat la Medicină: patru sunt asistenți și kinetoterapeuți, iar restul, rezidenți.

Madalina Cățea, medic rezident: ”E vorba de impulsul, de încrederea pe care ne-au dat-o domnii profesori, pentru că investeau, constant, încredere și ne-au dat și voință, când nu am mai putut. Oamenii aceștia ne-au dat lecții de viață.”

În acest an, alături de Teodora, cei doi profesori au mai făcut lecții de biologie și chimie cu șapte elevi. Peste jumătate dintre ei au fost admiși la facultate pe locurile de la buget.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62204094
Cele mai căutate specializări de viitorii liceeni. Foarte puțini au ales școli de meserii
Cei mai mulți elevi din generația care merge la toamnă la liceu au ales școli teoretice cu specializări de informatică și matematică și mai puțin școli de meserii.
62181413
Ministrul Educației: Școlile nu se vor mai închide în valul patru al pandemiei. Nu va fi la fel de agresiv
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este convins că un eventual val patru al pandemiei de COVID-19 nu va fi atât de agresiv încât să împiedice derularea normală a procesului de învăţământ.
62203300
Vechea practică în fabrici și uzine este iar la modă. Acum se numește internship și este plătit
Vechea practică în fabrici și uzine este iar la modă. Doar că acum se numește intern-ship.