Elevi puși să facă practică pe tractoare din 1960. Ce pățesc când vor să se angajeze

×
Publicitate

Elevii liceelor cu profil agricol ar putea avea acces la tractoare moderne, dacă aceste şcoli ar intra şi în subordonarea Ministerului Agriculturii, care ar trebui să investească în dotarea unităţilor de învăţământ.

Până atunci, însă, tinerii învaţă pe maşini vechi şi rudimentare, pe care fermierii nu le mai folosesc. Din această cauză, practica lor este inutilă, iar atunci când se vor angaja o vor lua de la zero.

Pe astfel de tractoare, fabricate în secolul trecut, fac practică elevii unora dintre liceele cu profil agricol din ţară. Şcolile în care învaţă aceşti tineri au pe post de material didactic aparatura care abia mai funcţionează.

Director: „Aici avem un tractor de 45 de cai putere, din 1960 şi ceva, dar este funcţional, ne facem treaba cu el."

La angajare, însă, tinerii au probleme pentru că femierii le cer să lucreze pe tractoare noi, pe care absolvenţii nu ştiu să le folosească.

Vasile Căţărau, director liceu tehnologic: „Foarte puţini fermieri mai au acum tractoare U650 sau maşini pe care s-a lucrat acum câţiva zeci de ani."

Constantin Timu, director liceu tehnologic: „Utilajele pe care le avem sunt dinainte de '89, anii '60-70. Arăm pământul şi în prezent cu două tractoare U650. Situaţia este generalizată la nivel de ţară."

Până în 1989, liceele cu specific agricol - peste 200 - se aflau atât în subordinea Ministerului Agriculturii, cât şi a Ministerului Educaţiei. După '89, acestea au rămas doar la Ministerului Educaţiei. De atunci, spun directorii, nu s-au mai făcut deloc investiţii.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Senatul României a dat un vot de aprobare şi liceele agricole să intre şi sub tutela organizatorică a Ministerului Agriculturii, astfel încât pregătim oameni pentru noi tehnologii."

Alexandru Oniceanu, elev: „Ne-ar motiva să învăţăm mai bine, se cere forţă de muncă, iar utilajele sunt învechite, mai micuţe, necesită timp de lucru mai mare, pe lângă astea noi."

Fermierii spun că, în zilele noastre, tocmai pentru că elevii nu au acces la noi tehnologii, nu găsesc forţa de muncă.

Dan Tiberiu Stan, fermier: „Pe cine am angajat noi, am trimis la cursuri pentru a fi capabili să le folosească.”

La sfârşitul lunii trecute, propunerea legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei, care include şi dubla subordonare a liceelor cu profil agricol, a primit aviz pozitiv de la comisia pentru învăţământ.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62023278
Începe înscrierea în învățământul primar. Prima etapă, între 4 și 22 martie

Prima etapă din procesul de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar începe luni şi se va încheia în 22 martie.

62022737
Simularea pentru Evaluarea naţională, susţinută şi de elevii claselor a VII-a. Când începe testarea

Ordinul Ministerului Educaţiei privind simularea examenelor de la Evaluarea naţională şi de la Bacalaureat a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial.

62024979
Afacerea vizelor de flotant pentru şcoli mai bune înfloreşte. Au apărut şi intermediari

Cu câteva zile înainte de începerea înscrierilor la clasa pregătitoare, în marile oraşe s-a relansat afacerea cu vizele de flotant.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.