Elevii susțin proiectul prin care profesorii care dau meditaţii sunt obligați să depună declarații: Ar diminua favoritismele
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) crede că declaraţiile pe care profesorii care dau meditaţii vor trebui să le depună sunt binevenite „în contextul sporirii transparenţei şi al diminuării favoritismelor”.
„În cursul săptămânii trecute, a fost publicat proiectul de ordin privind aprobarea procedurii pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare. Prin declaraţia cuprinsă ca anexă a prezentului proiect, profesorii vor trebui să completeze atât numărul elevilor cu care fac meditaţii, cât şi şcoala şi clasa de provenienţă a acestora. Fenomenul meditaţiilor este unul răspândit în România şi normalizat sub toate formele sale, fiind o cultură deja înrădăcinată în sistemul de învăţământ. Motivul principal pentru care elevii recurg la meditaţii private este lipsa aprofundării materiei la clasă sau asigurarea comprehensiunii lecţiei respective de către toţi elevii din clasă”, au transmis reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.
Nu se dorește renunțarea la meditații
CNE a mai precizat că motivele pentru a face meditaţii pot fi diverse şi pot să fie în avantajul elevilor, dacă este vorba despre pregătirea pentru examenele de admitere la facultate, spre exemplu, unde bibliografia este diferită de cerinţele educaţionale cuprinse în curriculumul de bază.
Consiliul Naţional al Elevilor remarcă faptul că nu se poate observa o dorinţă de eliminare a acestei cutume, „luând în calcul inclusiv introducerea examenului de admitere la liceu pentru 50% din locuri, în liceele unde se va dori acest lucru”.
„Consiliul Naţional al Elevilor susţine introducerea declaraţiei în vederea creşterii transparenţei generale în sectorul de educaţie. Cu toate acestea, introducerea simultană în noua lege a educaţiei a sancţiunilor disciplinare pentru profesorii care fac meditaţii cu elevii cărora le predau la clasă, dar şi a dublei admiteri la liceu indică faptul că rezolvarea problemei de la rădăcină este tratată cu superficialitate. Introducerea acestor declaraţii este un pas înainte pentru transparenţa în educaţie, fiind un imbold important în reducerea toxicităţii care normalizează recurgerea la meditaţii private pentru a face faţă cu materia la clasă, dar sunt necesare eforturi mult mai mari de atât”, a mai transmis sursa citată.
Meditațiile, o iluzie a rezolvării problemei
CNE a mai menţionat că meditaţiile sunt doar o iluzie a rezolvării problemei, fiind un factor care de fapt amplifică discrepanţele dintre elevi.
„Elevii care provin din medii dezavantajate din punct de vedere social şi/sau economic nu îşi pot permite costurile unor şedinte particulare, organizate în mod regulat şi inclusiv la mai multe discipline. Cultura meditaţiilor este una realizată adesea în mod nefiscalizat ca răspuns indirect la subfinanţarea sistemului de învăţământ care are două consecinţe majore: un act educaţional mai puţin calitativ şi profesori nevoiţi să susţină aceste pregătiri contra cost în particular. Aşadar, aceste declaraţii sunt binevenite în contextul sporirii transparenţei şi al diminuării favoritismelor ce puteau lua naştere în cazul profesorilor care făceau meditaţii în particular cu elevii cărora le predau la clasă”, a mai transmis Consiliul Naţional al Elevilor.
CNE susţine că este important ca fiecare clasă să primească pregătire din partea profesorilor.
„Acest lucru poate fi realizat prin intermediul unei alternative la modul în care meditaţiile funcţionează acum, cum ar fi promovarea orelor extracurriculare ţinute pro-bono de către profesorii de la clasă şi/sau promovarea instituţiilor care au ca scop meditarea gratuită a elevilor (cel mai bun exemplu ar fi de a introduce un grad în plus de echitate Centrelor de Excelenţă). Pentru a concluziona această poziţie, nu contestăm cauzele care aduc nevoia de meditaţii, ci contestăm acest mijloc de care doar elevii din medii elitiste pot beneficia şi care este facilitat de către profesori care nu dau de multe ori tot ce au mai bun la clasă”, au mai transmis reprezentanţii CNE.
Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Miruna Croitoru, susţine că pentru foarte mulţi elevi meditaţiile sunt o soluţie pentru a ţine pasul cu materia de la clasă.
„Este timpul să privim realitatea şi cum, încet, dar sigur, pentru foarte mulţi elevi, meditaţiile sunt singura soluţie de a ţine pasul cu materia de la clasă. Cu siguranţă că declaraţiile acestea sunt un pas înainte către un sistem educaţional ideal - corect şi transparent -, însă nu este suficient pentru a rezolva problema de la rădăcină. Ele vor putea soluţiona cazurile în care elevii care făceau meditaţii cu profesorii de la clasă erau favorizaţi, dar nu va elimina această practică toxică a sistemului de învăţământ. Ne bucurăm că se iau măsuri în această direcţie şi că vom putea vorbi despre un grad mai mare de corectitudine, însă sperăm că lucrurile nu se vor opri aici.” a declarat Miruna Croitoru.
Industria meditațiilor - un bandaj superficial? [pdf]
Sursa: StirilePROTV
Etichete: profesori, meditatii, consiliul national al elevilor,
Dată publicare:
03-11-2023 17:26