Ucraina anunță că vrea să adâncească și mai mult Canalul Bâstroe

62331710
News.ro

Ucraina doreşte să înceapă încă de anul acesta lucrările pentru adâncirea şi mai mult a Canalului Bâstroe, astfel încât să-şi extindă rutele alternative pentru exportul cerealelor.

 

Ucraina a adâncit deja de la 3,9 metri la 6,5 metri acest canal navigabil pentru a-şi putea spori exporturile din porturile sale fluviale, după invazia rusă care i-a blocat porturile de la Marea Neagră şi numai un volum limitat de cereale a fost expediat prin aceste porturi în urma acordului cu Rusia mediat de Turcia şi de ONU.

Vorbind marţi la o conferinţă pe tema cerealelor, ministrul ucrainean al infrastructurii, Iuri Vaskov, a spus că noua adâncime a Canalului Bâstroe a permis accesul navelor în porturile fluviale ucrainene, dar tot nu este suficient pentru navele încărcate ce sunt nevoite să utilizeze Canalul Sulina din România, care este mai adânc, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Prin urmare, a continuat oficialul de la Kiev, Ucraina doreşte să adâncească până la 7,2 metri Canalul Bâstroe, astfel încât adâncimea acestuia să fie similară cu cea a Canalului Sulina, şi intenţionează să poarte discuţii pe acest subiect cu oficialii europeni în viitorul apropiat.

România şi-a manifestat îngrijorarea că lucrările de dragare a Canalului Bâstroe pot ameninţa fauna Deltei Dunării, zonă inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, şi că aceste lucrări încalcă tratatele internaţionale privind protecţia mediului, aminteşte Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62347268
CNSU a aprobat Planul Naţional de Răspuns la Situaţii de Urgenţă Nucleară sau Radiologică
Premierul Nicolae Ciucă a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere solicitarea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru aprobarea PNRSUNR.
62140408
Cel mai scump barbut. Ucigașul interlopului Emi Pian, condamnat la închisoare și plata unor daune de sute de mii de euro
Intelopul care l-a omorât în 2020 pe Emi Pian, liderul clanului Duduianu, la o partidă de barbut, a fost condamnat la 13 ani de închisoare și plata unor daune de 300.000 de euro. Sentința nu este definitivă.
62352554
Pușcași marini călcați pe cap de adolescenți. Picioarele atacatorilor, catalogate drept „arme mortale” - Imagini șocante
Trei pușcași marini din SUA au fost bătuți cu bestialitate de circa 40 de adolesceți după ce s-a iscat un conflict între ei.