Turiștii din Poiana Brașov au profitat de zăpada așternută pe pârtie, deși sezonul de schi nu a fost deschis încă

×
Publicitate

Iarna îşi face totuşi simţită prezenţa. La munte au căzut sâmbătă câţiva fulgi de zăpadă, spre bucuria turiștilor aflați în zonă.

În Poiana Brașov, oamenii au profitat din plin, cu mic, cu mare, și s-au bucurat de sporturile de sezon, chiar dacă momentan e deschisă doar o pârtie pentru începători.

În Poiana Brașov, turiștii au profitat din plin de zăpada depusă, chiar dacă stratul nu a fost generos. De la mic la mare, s-au distrat pe pârtie.

Sezonul de schi nu a fost deschis încă, din cauza vremii calde, dar a fost funcţională o pârtie pentru începători.

Termometrele au arătat sâmbătă în jur de două grade Celsius și au căzut şi câțiva fulgi de nea, spre bucuria tuturor.

Gabriel Roșca, manager hotel: „Avem hotelul plin, este bine. Ne pregătim pentru iarna ce o să vină, pentru că iarna s-a mutat până în aprilie”.

Pentru două nopți de cazare în stațiunea montană, două persoane au plătit în jur de 1.500 de lei, bani în care a fost inclus și micul dejun.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62315482
Ortodocșii pe rit vechi au sărbătorit Crăciunul. De pe masa lipovenilor nu au lipsit preparatele din pește
Sunt în sărbătoare şi creștinii ortodocși pe rit vechi, care se adună weekendul acesta în jurul meselor de Crăciun. În toată țara trăiesc peste 120 de mii, cei mai mulţi în Banat şi Delta Dunării.
62315394
Preparatul preferat al românilor când comandă mâncare. A detronat burgerul
Preparatele de tip fast food rămân favoritele românilor indiferent de oră sau de ziua din săptămână. Potrivit celor, care se ocupa de livrări, cheeseburgerul, shaorma, kebabul şi pizza sunt cele mai apreciate.
62315384
Haos într-o intersecție din Brăila, dirijată de o polițistă. Modul hilar în care dirija traficul. VIDEO
O filmare cu o polițistă trimisă să dirijeze traficul într-o intersecție din Brăila a devenit virală pe rețelele de socializare și a stârnit un val de reacții.