Măsura, susținută de președintele Luiz Inácio Lula da Silva, ar urma să aducă mai mult timp liber pentru milioane de angajați, fără diminuarea salariilor, potrivit Reuters.

Brazilia reduce săptămâna de lucru de la șase la cinci zile

Senatul Braziliei a aprobat miercuri, 14 octombrie, amendamentul constituțional care elimină programul de lucru cunoscut drept „6x1”, în care angajații lucrează șase zile consecutive și au o singură zi liberă.

Reforma reduce durata maximă a săptămânii de lucru de la 44 la 40 de ore și prevede două zile de repaus plătit pentru fiecare cinci zile lucrate. Schimbarea vizează în special sectoarele în care programul de șase zile este frecvent, precum comerțul cu amănuntul.

Potrivit Reuters, guvernul brazilian estimează că noile reguli vor aduce beneficii pentru peste 37 de milioane de angajați din sectorul formal al economiei.

Amendamentul a fost aprobat în două tururi de vot în Senat, cu sprijinul unor parlamentari din tabere politice diferite. Inclusiv senatorul de dreapta Flávio Bolsonaro, adversarul electoral al președintelui Lula, a susținut în cele din urmă măsura, după ce se opusese anterior reformei.

Când intră în vigoare noile reguli privind programul de muncă

Implementarea reformei se va face treptat, pe o perioadă de 14 luni, potrivit informațiilor prezentate de Reuters.

Conform agenției publice braziliene Agência Brasil, după promulgarea amendamentului, majoritatea companiilor vor avea la dispoziție 60 de zile pentru a introduce săptămâna de lucru de cinci zile și pentru a reduce programul săptămânal de la 44 la 42 de ore. Reducerea la 40 de ore va avea loc ulterior, la 12 luni după această primă etapă.

Pentru angajații firmelor care furnizează servicii externalizate sectorului public este prevăzut un calendar diferit, cu o perioadă de tranziție de 12 luni pentru eliminarea programului 6x1.

Textul permite și anumite excepții, în condițiile negocierilor colective. Astfel, unele categorii de angajați ar putea păstra un program de șase zile lucrate și una liberă, cu condiția respectării regulilor privind compensarea timpului de muncă și acordarea zilelor de repaus.