Gândacii și țânțarii „se înmulțesc necontrolat” în orașele din România din cauza unor greșeli ale autorităților

×
Publicitate

Avem prea puține spații verzi în orașe, iar în multe locuri, plantele ornamentale alese de autorități fac mai degrabă probleme, în loc să le rezolve.

Specialiștii în botanică atrag atenția că, adesea, speciile sunt preferate pentru aspect ori creșterea rapidă. Cum nu sunt adaptate climei noastre, favorizează apariția gândacilor și a țânțarilor. Insectele pare ca ne cotropesc imediat ce se încălzește vremea.

Primăriile de sector din București au plantat, în ultimii ani, zeci de mii de arbori pe alei și bulevarde. Preponderent platani și tei. Sunt arbori care cresc repede și fac multă umbră pentru ca au frunze late și dese. Însă nu aduc doar beneficii.

Platanul, de exemplu, este unul dintre copacii care, plantați excesiv poate provoca probleme. Pe de o parte, puful eliberat duce la alergii. Pe de altă parte, atrage și apariția unor dăunători.

Cum este, de pildă, tigrul de platan - o insectă care provoacă înțepături dureroase. Și tot platanul favorizează dezvoltarea țănțarilor.

Nu direct, ci prin coroana bogată care crează umbră și umiditate, potrivit specialistilor. Țânțarii preferă aceste locuri pentru a se ascunde în timpul zilei.

La fel se întâmplă și în cazul teiului ori arțarului. Și cum multe dintre plantele pe care le întâlnim în orașe, provin din țări cu un climat diferit, aici nu există prădători naturali.

De pildă, păsările care s-ar putea hrăni cu insecte și gândaci, nu își fac cuib în platani.

Roxana Ciceoi, cercetător într-un laborator de protecție a plantelor: „Pot să fac referire, de exemplu, și la tigrul platanului, țânțari, speciile care deranjează omul. Este un dezechilibru generalizat. Din cauza schimbărilor climatice, nu mai avem temperaturi negative în timpul iernii, ciclul biologic s-a schimbat, lanțurile trofice s-au schimbat. Avem foarte multe specii invazive care vin din celelalte țări. Plantăm puține specii, deci nu avem o diversitate de insecte și păsări. In plus, plantăm pe arii mici. În lipsa vegetației, printre blocuri verile sunt tot mai greu de suportat, iar insectele se înmulțesc necontrolat.”

Mihaela Georgescu, profesor universitar de botanică: „Întotdeauna plantele asigură un microclimat favorabil, reglează temperatura, reglează precipitațiile, reușim să reducem temperatura în insulele de căldură din oraș. În ultimii ani, iubitorii de mediu organizeaza tot felul de evenimente la care incearca să îi învețe pe oameni cum să protejeze natura pentru ca, în final, să ne fie bine tuturor.”

Studenții Universității de Științe Agricole, din București, de pildă, participă, alături de universități din întreaga Europă, la proiecte europene de conștientizare.

Angelica Stoica, studentă la Facultatea de Horticultură, USAMV București: „Este un proiect care ne reamintește că încă de la începutul lumii ele au fost primele și după aceea am venit și noi.  Și ne reamintim din nou că biodiversitatea este unul dintre cele mai importanete aspecte pe care le putem studia.”

Tinerii au la dispoziție un capus de 40 de hectare plin de verdeață unde pot observa biodiversitatea în toată splendoarea ei.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62545967
FOMO, ziua 2: Strategii clare, branding autentic, AI aplicat și vocile care au schimbat regulile jocului

22 mai 2025 a fost o zi memorabilă la FOMO – The Festival of Modern Owners, unde cele șase scene din București au adus împreună antreprenori, investitori, inovatori și creatori care definesc noul val al businessului modern.

62475090
Declarația unică 2025. Cine trebuie să depună formularul 212 și cât timp mai ai la dispoziție să declari veniturile

Persoanele fizice care au obținut venituri din chirii, investiții, activități independente și altele în 2024, trebuie să depună la ANAF declarația unică 2025.

62545857
La zece ani după ce a fost furată, o monedă dintr-un tezaur viking reapare la vânzare în Londra

O piesă prețioasă dintr-un tezaur viking furat, dispărut de ani de zile, a ieșit recent la lumină. O monedă rară a fost descoperită la vânzare în Croydon, Londra, readucând în atenție unul dintre cele mai mari jafuri arheologice din Marea Britanie.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Primul ministru care a primit un aviz pozitiv

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.