Spectacol interzis minorilor, dar pentru copii, organizat de Primăria Alexandria, de Florii. O dansatoare s-a dezlănțuit

62338784
Facebook.com

Un spectacol dedicat copiilor, de Primăria Alexandria, a avut un moment care a lăsat spectatorii cu gura căscată. O dansatoare și-a expus părțile intime într-un așa zis număr de dans.

Momentul inedit, considerat însă scandalos de părinții copiilor de vârstă mică care participau la spectacol, a avut loc la o manifestare organizată de Primăria Alexandria. O trupă a interpretat mai multe piese, iar pe scenă au urcat și două dansatoare, iar una dintre ele a executat un număr de twerking. Însă, asistența a considerat că momentul „artistic” nu a fost deloc bine ales, având în vedere categoriile de vârstă cărora le era adresat spectacolul plătit din fonduri publice.

Primăria Alexandria a organizat, în perioada 07-09 aprilie 2023, „Târgul de Florii” în oraș, care face parte din cadrul proiectului „Tu știi ce mănânci?”, prilej cu care a avut loc și concursul „Alexandria Green & Clean”, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, transmite publicația Replica.

Spectacolul era gândit pentru trei categorii de vârstă: 5-8 ani, 9-12 ani și 13-18 ani. Însă, în cadrul evenimentului, a avut loc și un moment artistic inedit și obscen, menit să introducă copiii în spiritul sărbătorilor pascale, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62338769
Miracol de Paștele catolic. Abandonați în două cutii, șapte cățeluși husky au fost salvați de pompierii din Texas
O unitate de pompieri dintr-un orășel texan a ajuns faimoasă în Statele Unite, după ce salvatorii le-au gsit câte o casă unor cățeluși din rasa husky.
62338715
„Îmi recapăt viața”. Reacția emoționantă a unei femei care simte mirosul cafelei după doi ani. A fost bolnavă de Covid VIDEO
O femeie care și-a pierdut simțul mirosului după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19 a reușit să simtă aroma cafelei după doi ani.
62338705
O fată de 19 ani riscă să fie ucisă de un pluton de execuție, după ce a fost reținută pe aeroport. Ce i-au găsit în bagaje
O tânără braziliancă de 19 ani riscă să fie executată după ce a fost prinsă cu droguri pe aeroport, în Bali. Procurorii au cerut să fie ucisă de un pluton de execuție, potrivit News.com.au.