Șobolanul care a provocat pierderi uriașe unei companii aeriene, aflată deja în dificultate

62287109
Shutterstock

Un șobolan a ținut la sol un avion Airbus, timp de trei zile. Compania aeriană din Sri Lanka avea deja mari probleme financiare, cărora li s-a adăugat și această situație neplăcută.

Compania aeriană naţională din Sri Lanka a anunţat marţi că șobolanul a provocat întârzierea mai multor zboruri şi a suscitat îngrijorări legate de imaginea oferită viitorilor investitori care ar trebui să salveze compania, informează AFP, preluat de Agerpres.

Șobolanul a fost văzut joi într-o aeronavă aparţinând SriLankan Airlines, care urma să decoleze din oraşul pakistanez Lahore, compania fiind nevoită să verifice cu atenţie dacă nu cumva acesta a ros componente esenţiale ale aeronavei.

Potrivit unui responsabil al companiei aeriene, avionul şi-a reluat între timp cursele, însă întârzierea a perturbat programul, afectând alte zboruri.

„Avionul a fost blocat la sol timp de trei zile în Colombo şi nu a putut zbura fără ca SriLankan Airlines să se asigure că şobolanul a fost găsit", a declarat responsabilul. El a precizat că rozătorul a fost găsit mort.

Compania aeriană, ale cărei pierderi acumulate se apropiau de 1,8 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie a anului trecut, nu dispune de bani pentru a plăti revizia obligatorie a motoarelor, care a ţinut la sol timp de mai bine de un an trei dintre cele 23 de avioane din flota sa.

SriLankan Airlines nu s-a vândut până acum, chiar dacă autoritățile au redus, fără succes, preţul, la valoarea simbolică de un dolar.

Ministrul Aviaţiei, Nimal Siripala de Silva, a declarat reporterilor că şobolanul clandestin riscă să sperie „puţinii investitori" încă interesaţi.

Compania este una dintre acele întreprinderi de stat considerate o povară pentru bugetul ţării, de către Fondul Monetar Internaţional, care a salvat Sri Lanka în 2023 cu un împrumut de 2,9 miliarde de dolari acordat pe o perioadă de patru ani.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62428895
Cine este cel mai bătrân membru al familiei regale britanice. Are 91 de ani și duce o viață dublă secretă | FOTO
În prezent, cel mai în vârstă membru al familiei regale britanice este Katharine, ducesa de Kent, care a împlinit în luna februarie 91 de ani.  
62343914
Un german care caută mâncare în tomberoane e milionar. Și-a cumpărat a zecea casă cu 700.000 de euro
Un bărbat din Germania, ajuns la 80 de ani, mănâncă ce găsește prin tomberoane, deși deține zece case în valoare de mai multe milioane de euro.  
62428869
A apărut mașina de teren plutitoare. Capitolul la care se aseamănă cu un tanc
Salonul auto de la Geneva a devenit teren de joacă pentru companiile din China.