Singurul supraviețuitor al zborului Air India, filmat în timp ce cară sicriul fratelui său, mort în același avion

62553370
Twitter

Singurul supraviețuitor al prăbușirii avionului Air India de săptămâna trecută, a participat la înmormântarea fratelui său, în vestul Indiei.

Fratele său, Ajay, se afla și el în zborul tragic, dar nu a supraviețuit. Vishwashkumar Ramesh, vizibil afectat, a fost unul dintre cei care au cărat sicriul către crematoriul din orașul Diu, cu brațul și fața încă bandajate. A petrecut majoritatea ultimelor cinci zile în spital, relatează BBC.

Boeing-ul 787-8 Dreamliner cu destinația Londra s-a prăbușit la câteva secunde după decolarea joi din orașul Ahmedabad, în vestul Indiei. Cel puțin 270 de persoane au murit, majoritatea pasageri. Mama lui Ramesh a mers alături de sicriu, purtând un sari albastru, în timp ce el îl susținea pe umărul drept.

Mai mulți locuitori ai orașului, care au pierdut în accident 14 persoane dragi, au participat la înmormântare, chiar dacă a plouat torențial. Nimeni nu știe exact cum a reușit Ramesh să supraviețuiască. Unul dintre primii salvatori a povestit pentru BBC că bărbatul a încercat chiar să se întoarcă la avionul cuprins de flăcări pentru a-și căuta fratele.

Un videoclip apărut recent îl arată pe șoferul ambulanței, Satinder Singh Sandhu, conducându-l pe Ramesh către ajutoare, pe măsură ce acesta iese de la locul prăbușirii cu flăcări și fum gros în urmă.

Sandhu, supervizor în serviciile de ambulanță din Ahmedabad, spune că nu știa cine era persoana pe care o ajuta și că a aflat mai târziu, din știri, că Ramesh era singurul supraviețuitor al accidentului.

Cum a supraviețuit de fapt bărbatul

Vishwashkumar Ramesh, în vârstă de 40 de ani, ocupa locul 11A în avion. Fratele său stătea câteva scaune mai departe. Toți ceilalți pasageri și membri ai echipajului au murit, iar aproape 30 de persoane au decedat și la sol, după ce avionul a lovit un cămin pentru doctori. Dar Ramesh a supraviețuit miraculos, ieșind din epava printr-o deschizătură din fuselaj.

Într-un interviu pentru DD News, Ramesh a spus că nu-și poate explica cum a scăpat cu viață. „Pentru o clipă, am simțit că voi muri și eu, dar când mi-am deschis ochii și m-am uitat în jur, am realizat că sunt viu. Încă nu pot să cred cum am supraviețuit. Am ieșit din moloz.”

Cauza prăbușirii nu este încă cunoscută. Autoritățile încearcă să decodeze înregistrările vocale din cabina pilotului și datele de zbor, cunoscute colectiv drept „cutia neagră”, recuperate din epavă, pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ce băuturi nu ar trebui niciodată consumate în avion. Explicațiile unei însoțitoare de bord

O însoțitoare de bord cu 22 de ani de experiență a explicat care sunt băuturile pe care nu ar trebui să le bei în avion.

O influenceră din India și-a reclamat soțul la Poliție pentru că o punea la treabă și nu mai avea timp de reels pe Instagram

O femeie din India a depus o plângere la poliție după ce numărul ei de urmăritori de pe Instagram a scăzut, susținând că cerințele soțului ei legate de treburile casnice i-au subminat îndatoririle de influencer.

Un tren de noapte prin Europa promite bilete la prețuri accesibile. Va circula în 100 de orașe și va avea cușete private

O companie lansează trenuri de noapte prin Europa, la prețuri accesibile, comparabile cu cele ale biletelor de avion. Traseele vor cuprinde 100 de orașe, iar călătorii vor avea cușete private.  

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.