Cutia neagră a avionului care s-a prăbușit în India a fost recuperată. Ultimul mesaj al piloților către turnul de control

×
Codul embed a fost copiat

Anchetatorii au recuperat una din cele două cutii negre ale avionului Boeing 787, care s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, la scurt timp după decolarea din India, cu destinația Londra.

Pasagerul care a supraviețuit miraculos a povestit cum a scăpat. „Ușa din dreptul meu s-a rupt, iar partea de avion în care mă aflam era mai aproape de sol”, a spus faimosul supraviețuitor de pe locul 11A.

Însă ceilalți 241 de pasageri și membri ai echipajului au pierit. Nu este clar, deocamdată, câte persoane - care nu erau în avion - au murit. Oficial, poliția a confirmat cel puțin 8 decese, la sol.

Singurul supraviețuitor, vizitat de premierul Indiei

Premierul indian Narendra Modi i-a vizitat la spital pe cei care au fost răniți, la sol, după ce avionul a căzut peste un cămin pentru studenții la medicină.

A stat de vorbă și cu singurul supraviețuitor din avion - deja celebrul pasager de pe locul 11A, Vishwash Kumar Rameshun, britanic cu origine indiană.

Citește și
spital constanta
Peste 70% din medici, scutiți de gărzi în unele secții ale Spitalului Județean din Constanța. S-a trimis Corpul de Control

Vishwash Kumar Ramesh, supraviețuitor: „Încă nu pot să cred că am scăpat cu viață. Pentru o clipă, am crezut că voi muri și eu. Când am deschis ochii, mi-am dat seama că trăiesc, așa că am încercat să-mi desfac centura de siguranță și am reușit să ies de acolo.”

Ramesh a explicat că partea avionului unde se afla el nu a lovit direct clădirea și era undeva spre parter, mai aproape de sol.

Vishwash Kumar Ramesh, supraviețuitor: „Am văzut un petec de pământ în afara avionului, iar când ușa din dreptul meu s-a rupt și am văzut acel loc, m-am gândit să încerc să ies, așa că am ieșit pe acolo. Pe partea opusă era zid, nimeni n-ar fi putut ieși pe acolo.”

Salvatorii l-au găsit mergând pe propriile picioare și l-au urcat în ambulanță.

Yogita Limaye, BBC: „Un flux constant de ambulanțe continuă să vină la spitalul civil din Ahmedabad. Dar nu există supraviețuitori. Aceste ambulanțe transportă doar rămășițele pământești.”

Tragedii în urma accidentului aviatic

Suferința este sfâșietoare pentru familiile celor morți. Acolo sunt rudele unui băiat de 15 ani, care lucra cu normă redusă la o cantină pentru medici, aflată într-una dintre clădirile peste care a căzut avionul. Mama lui, care și ea lucra acolo, a fugit într-un suflet încercând să-l salveze. Ea a suferit arsuri grave și este internată la spital.

Unul dintre răniții de pe patul de spital lucra, de asemenea, la cantină. Era afară, livrând caserole cu mâncare, când avionul s-a prăbușit peste clădire. Dar nu are nicio veste despre soția și nepoțica lor, ambele aflate acolo în momentul catastrofei aviatice.

Rudele victimelor prăbușirii avionului au început să sosească în Ahmedabad pentru a-i identifica pe cei dragi. Atmosfera este copleșitoare, plină de durere și incertitudine. Din cauza stării în care se află rămășițele pământești, testele ADN vor fi esențiale.

Rudă: „Eu am pierdut o familie de patru persoane - doi copii: o fetiță de 4 ani și un băiat de 8 ani, precum și nepotul meu împreună cu soția lui. Au luat zborul spre Londra de la Ahmedabad.”

În dimineața fatidică, o familie de cinci persoane, doi medici și copiii lor, și-au făcut acest selfie, pe care l-au trimis rudelor. Urmau să se stabilească la Londra, unde tatăl lucra deja ca medic, iar mama tocmai își dăduse demisia din postul pe care îl avea în India. Dar călătoria lor către o nouă viață a fost curmată brusc, la doar câteva minute de la decolare.

Iar viața acestei studente britanice a fost salvată de aglomerația din trafic de la Ahmedabad. A ajuns prea târziu pentru a mai fi acceptată la îmbarcarea în avionul morții.

Vedika Sud, corespondent CNN: „Suntem la aproximativ 20 de metri de locul prăbușirii. Ceea ce vedeți este un șir de clădiri complet carbonizate, dacă puteți distinge în imagini — absolut carbonizate după ce au fost lovite de avionul Air India 171. Și iată o imagine șocantă și impresionantă pe care vreau să v-o arăt înainte de a reveni cu mai multe detalii: o parte din aripa avionului, aflată la doar 20 de metri de locul impactului. Este ceea ce au reușit să scoată de acolo… Și ce e mai tulburător – în timp ce stai aici, simți mirosul de combustibil, fumul și metalul ars care persistă în aer.”

Potrivit unor publicații occidentale, care citează surse anonime, ancheta se concentrează asupra ipotezei „unei pierderi sau reduceri a tracțiunii motoarelor”.

Ultimele cuvinte ale pilotului către turnul de control au fost: „Mayday… fără tracțiune, am pierdut puterea, nu putem ridica avionul.”

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Peste 70% din medici, scutiți de gărzi în unele secții ale Spitalului Județean din Constanța. S-a trimis Corpul de Control
Peste 70% din medici, scutiți de gărzi în unele secții ale Spitalului Județean din Constanța. S-a trimis Corpul de Control

Ministerul Sănătății a trimis corpul de control la Spitalul Județean din Constanța unde doi copii au intrat în moarte cerebrală, după ce au fost operați.

Cine era bărbatul care a murit într-un autobuz plin cu oameni care l-au ignorat, în Sibiu. Șoferul l-a găsit inconștient
Cine era bărbatul care a murit într-un autobuz plin cu oameni care l-au ignorat, în Sibiu. Șoferul l-a găsit inconștient

Un bărbat a murit într-un autobuz cu aproximativ 50 de pasageri, în Sibiu, fără ca vreunul să îi sară în ajutor. O singură persoană a sunat la 112, dar a coborât imediat după și nu a dat amănunte.

Gerul extrem în România face primele victime: un adolescent a murit singur în casă după ce a aprins focul în sobă
Gerul extrem în România face primele victime: un adolescent a murit singur în casă după ce a aprins focul în sobă

Gerul mușcă necruțător, în toată România. Peste noapte au fost -20 de grade la mare altitudine și -15 în orașele de câmpie. Grav este că vorbim deja și de victime.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”
UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”

Tratatul UE obligă statele membre să ofere asistență în cazul unei agresiuni, a amintit comisarul european Andrius Kubilius, referindu-se la o posibilă anexare a Groenlandei de către SUA.