Românii care și-au instalat fotovoltaice caută acum și o baterie de stocare a energiei. Ce spun specialiștii

×
Publicitate

Crește numărul prosumatorilor în România. După ce și-au montat panouri fotovoltaice, mulți vor și o baterie de stocare a energiei.  

La un eveniment de profil organizat în București, experții au prezentat astfel dispozitive, dar și proiecte pentru clădiri cu un consum de energie aproape de zero.

O baterie pentru stocarea energiei este o investiție importantă pentru prosumatori. Ea trebuie să acopere consumul într-o gospodărie. Există mai multe tipuri de baterii, cum ar fi cele cu litiu-ion, plumb-acid și cele cu tehnologie avansată ori Life PO4, iar la fiecare tip diferă durata de viață, eficiența și costul.

Daniel Nica, managerul unei companii: ”Un acumulator trebuie să aibă o garanție de cel puțin 5 ani de zile, pe lângă asta să fie atenți de unde sunt achiziționate, să existe un service center pentru ele în România pentru acces rapid în situațiile în care apar defecte. Atunci când vorbim de instalație rezidențială, vorbim de 3-5,6 KW de panouri instalate pe casă, iar atunci când punem partea de stocare o să avem nevoie de un 5 kw, un 10 kw în stocare. O casă standard în România consumă undeva în medie la un 10 kw/oră pe zi. Asta înseamnă că un acumulator de 10 kw o să fie în stare să țină casa timp de o zi".

De asemenea, se verifică durata de utilizare a unei baterii.

Robert Kenderessy, managerul unei companii: ”Imaginați-vă că în 2-3 ani vor apărea bateriile solide state cu care poți să încarci o mașină, 100 de km, în 5 minute și o să ajungă la 1200 de km capacitate. Tu poate astăzi nu, dar peste 4-5 ani o să ai un voucher de la stat în care poți să îți cumperi o mașină electrică mai rentabilă și trebuie gândit că o să o încarci".

Casele noi vor trebui să aibă zero emisii de carbon, începând cu 2030

Cristian Dragomir, CEO-ul unei companii: "Piața prosumatorilor este într-o foarte mare creștere. Este o efervescență foarte mare încă de la nivel de 2019, când prețurile la energie au început să crească. Toată lumea s-a uitat să acceseze fonduri. Acum pot upgrada sistemele și cu baterii, ceea ce este îmbucurător și salutăm acest lucru".

În același timp, crește și interesul pentru locuințele verzi. De câțiva ani, dezvoltatorii sunt obligați să construiască doar clădiri cu un consum de energie aproape de zero. Acestea au costuri mici de întreținere. Au fațadele izolate termic, ferestrele cât mai mari pentru lumină naturală, un sistem inteligent de ventilație, dar și sisteme de încălzire moderne, cum ar fi panourile fotovoltaice.

Andrei Leșan, inginer: "Vorbim despre o construcție care trebuie să fie cât mai performantă energetic, adică să consume mai puțină energie pentru încălzire, răcire, preparare apă caldă și să fie etanșă, adică nu se justifică să construiești mult și să sufle pe la tâmplărie".

Din 2030, construcția clădirilor vor trebui să respecte un nou standard - zero emisii de carbon. Este pragul la care Europa tinde să ajungă pentru a reduce consumul de energie.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Încă două zile libere pentru bugetari. Românii care lucrează la stat vor începe anul 2025 cu o minivacanță

Anul 2025 vine cu noi zile libere pentru bugetari. Românii care lucrează la stat vor începe anul cu o săptămână liberă, urmând să înceapă lucrul abia miercuri, 8 ianuarie.

Sfânta Parascheva 2024. Rugăciune de Sfânta Cuvioasă Parascheva de spus pe 14 octombrie

Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, așa cum este cunoscută în cultura populară, este un personaj simbol al credinței ortodoxe

Doar cei cu IQ ridicat pot identifica un trifoi cu patru foi în această imagine în mai puțin de 15 secunde

Multora dintre noi ne place să jucăm cărți și multora dintre noi ne place să încercăm să rezolvăm ghicitori - așa că ce se întâmplă când combinăm cele două elemente?

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Nuntă în politică: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit, nășit de omologul grec. Între nuntași, președintele Nicușor Dan

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a căsătorit sâmbătă cu Maria Mihali, o interpretă de muzică populară din Maramureş. Nașul celor doi este ministrul de Finanțe din Grecia, Kyriakos Pierrakakis.