Românii care vor trebui să își instaleze al doilea contor pentru electricitate. Costul este uriaș

62444355
Shutterstock

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie solicită eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori, pe care îl consideră inutil.

APCE atrage atenţia că aceste costuri, care sunt estimate la 100 de milioane de euro, vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România, prin taxa de distribuţie.

"ANRE nu renunţă la contoarele inutile. Cu toate că 'taxa pe soare' a fost abrogată conform OUG 32/2024, ANRE continuă să solicite instalarea celui de-al doilea contor pentru prosumatori. Costul acestor contoare suplimentare inutile a fost estimat de APCE la 100 milioane de euro, valoare care include echipamentul, montajul şi software-ul (estimat pentru 200.000 de prosumatori). ANRE recunoaşte în scris: cele 100 milioane de euro vor fi suportate de toţi consumatorii şi prosumatorii din România prin taxa de distribuţie. România nu are în acest moment o reţea energetică smart (smart-grid) pentru că acest lucru înseamnă instalarea de contoare inteligente la toţi consumatorii din România. În loc să instaleze contoare acolo unde este nevoie, ANRE iroseşte 100 milioane de euro şi doreşte instalarea a câte două contoare inteligente la fiecare prosumator", susţine APCE, într-un comunicat citat de Agerpres.

În opinia APCE, motivul pentru care se instalează două contoare la fiecare prosumator este faptul că ANRE şi Ministerul Energiei doresc să prezinte rezultatele investiţiilor făcute de prosumatori, multe din fonduri proprii, ca realizări ale statului român.

"Pe cât pare de surprinzător, ANRE îşi recunoaşte incompetenţa şi comunică adevăratul motiv pentru care instalează două contoare la fiecare prosumator: Cu ajutorul celui de-al doilea contor (inutil), măsoară toată producţia fotovoltaică inclusiv energia care nu este injectată în reţea, adică energia produsă şi consumată direct de prosumatori (autoconsum). ANRE doreşte să contorizeze această energie pentru raportare în faţa organismelor europene. ANRE şi Ministerul Energiei doresc să prezinte rezultatele investiţiilor făcute de prosumatori,multe din fonduri proprii, ca realizări ale statului român. În loc să facă investiţii serioase în infrastructură, ANRE şi Ministerul Energiei doresc să acopere lipsa de realizări prin această contorizare, chiar dacă asta înseamnă să plătim 100 milioane de euro pentru nimic", se spune în comunicat.

Prosumatorii consideră că ANRE se ascunde în spatele unor directive europene şi nu există o altă ţară în Europa care să solicite dubla contorizare.

"Se pare că unele instituţii ale statului român au reflexul de a invoca directive europene pentru deciziile lor discutabile. ANRE invocă 'directiva europeană 2019/944', care însă nu face referire la montarea cel de-al doilea contor, ci la contorizarea inteligentă primară (contorul de la poartă). În plus, ANRE face referire într-un răspuns oficial dat pentru APCE la o broşură cu caracter consultativ comandată de Comisia Europeană ca fiind de fapt... 'legislaţie europeană', făcând o confuzie gravă cu sau fără intenţie. Atragem atenţia că folosirea cu 'rea-credinţă' sau interpretarea greşită a unor directive europene generează în societate un sentiment anti-european care poate avea consecinţe grave. Nu există directive europene care să oblige instalarea celui de-al doilea contor şi, din informaţiile APCE, nu există o altă ţară în Europa care să solicite dubla contorizare", se mai arată în document.

În acest context, APCE solicită eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori şi interpretarea "corectă şi nepărtinitoare a legislaţiei europene aflată în vigoare".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62379554
Guvernul modifică legea. Schimbarea așteptată de toți românii care își fac pașaport

Pașaportul simplu electronic ar putea fi primit prin poștă de solicitanți, la adresa indicată de aceștia în cerere. În prezent, se poate trimite pașaportul doar la adresa din cartea de identitate.

62444345
Discipolul lui Gregorian Bivolaru, săltat de polițiști. A exploatat sexual opt femei, care i-au produs 1,4 milioane de euro

Un instructor de yoga este acuzat că a recrutat opt victime, pe care le-a exploatat sexual, obţinând astfel 1,4 milioane de euro. Ar fi vorba despre Eugen Mirtz, discipol al lui Gregorian Bivolaru, conform surselor Știrilor PROTV.

62173311
„Nu au vrut”. Reacția halucinantă a medicilor când o mamă și-a dus bebelușul la spital, cu probleme grave. Fetița a murit

O fetiţă de nici doi ani a murit după ce a ingerat biluţe magnetice. Familia fetiţei este din România, dar este stabilită de 12 ani în Germania.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).