România a inaugurat în 2022 doar 13 kilometri de autostradă și va trece pragul psihologic de 1.000 de kilometri abia din 2023

62311928

România a inaugurat în tot anul 2022 doar 13 kilometri de autostradă, ceea ce a dus totalul de care dispune țara noastră la mai puțin de 1.000 de kilometri.  

Abia în 2023 vom depăși pragul psihologic de 1.000 de kilometri de autostradă, în condițiile în care autoritățile anunță deschiderea a încă peste 100 de kilometri.

Singurul tronson de autostradă din 2022 a fost deschis abia spre sfârșitul anului, când autoritățile au inaugurat prima porțiune, de 13 kilometri, din Autostrada A1 Sibiu- Pitești. Tronsonul Sibiu- Boița a fost deschis circulației pe 16 decembrie, cu circa patru luni mai devreme decât era prevăzut.

autostrada

Cei 13,17 kilometri de autostradă au fost executați de Porr Construct, pe baza unui contract semnat în aprilie 2019, în valoare totală de 125 de milioane de euro.

Tronsonul de autostradă conține 27 poduri și pasaje, 27 podețe, un viaduct de 414,7m lungime, un viaduct de 651,4m lungime, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare, precum și două noduri rutiere. Autostrada Sibiu- Pitești va avea o lungime totală de peste 122 de kilometri și este împărţită în cinci loturi (Sibiu - Boiţa, Boiţa - Cornetu, Cornetu - Tigveni, Tigveni - Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş - Piteşti), va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

România a terminat anul 2022 cu un total de 994 de kilometri de autostradă

Cu noul troson, România are la acest moment un total de 994 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres. Autostrăzile au o viteză maximă de proiectare de 130 km/h, în timp ce drumurile expres nu depășesc 120 km/h.

Dacă am terminat anul 2022 la limita pragului psihologic de 1.000 de kilometri, sunt toate șansele ca din 2023 România să aibă în plus alți peste 100 de kilometri de autostradă.

autostrada

Cel puțin așa sună promisiunile ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit cărora în 2023 trebuie să ne așteptăm la finalizarea celor trei loturi de pe Autostrada București Sud (35 kilometri), două loturi pe Autostrada Transilvaniei (44 kilometri), drumul expres Oradea- A3 (15 kilometri) și drumul expres Brăila- Galați (10 kilometri).

Dacă totul decurge conform estimărilor, va fi pentru prima dată după anul 2013 când România va inaugura peste 100 de kilometri de autostrada într-un an. 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62314286
O nouă tragedie la început de an. Trei morți după ce un hotel a luat foc, în Scoția

Trei persoane și-au pierdut viața, luni, după ce un incendiu a izbucnit la un hotel din orașul scoțian Perth, potrivit Sky News.

62314268
Petre Daea: ”Tot timpul fac balet cu mintea, pentru că o am la mine. Nu obosesc”

Petre Daea a afirmat că tot timpul face balet cu mintea, pentru că o are la el. Ministrul Agriculturii a menţionat că nu oboseşte, deoarece este ca „panoul fotovoltaic”, se încarcă de la soare, iar noaptea are energie de peste zi.

 

62309184
Colindători snopiți în bătaie la Suceava, de Anul Nou. Agresorii au venit cu două mașini și i-au „tocat” cu topoarele

Trei colindători au fost snopiți în bătaie chiar de Anul Nou, într-o localitate din Suceava. Două mașini au oprit pe stradă în dreptul lor, iar ocupanții i-au lovit zdravăn cu cozi de topoare.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.