Autoritățile au dat în folosință primii kilometri ai Autostrăzii Sibiu - Pitești. Șoferii pot circula pe o porțiune de 13 km

×
Publicitate

Cu chiu cu vai, oficialii au inaugurat, joi, un ciot de 13 kilometri de autostradă. Este prima și ultima bucată deschisă anul acesta - un tronson al drumului de mare viteză de la Sibiu la Boița, gata cu aproximativ cinci luni înainte de termen.

Anul acesta a mai fost terminat doar un fragment al Drumului Expres Craiova - Pitești. Planuri mari sunt pentru anul viitor, promit din nou responsabilii de la Transporturi.

Șoferii pot circula pe o porțiune de 13 kilometri

Fără tăieri de panglică, în jurul prânzului, autoritățile au dat în folosință primii kilometri ai Autostrăzii Sibiu - Pitești. Șoferii pot circula pe o porțiune de 13 kilometri între Sibiu și Boița, primul tronson al drumului de mare viteză care va lega centrul și vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi.

Șofer:Nu ne așteptam. Să sperăm că încearcă să deschidă mai des și mai repede, acum rămane de văzut”.

Robert Ardelean, inginer și șef de șantier:Pe acest tronson s-au executat 21 de pasaje inferioare pentru animale mici, 21 de pasaje pentru diferite drumuri sau tarversări de râuri, poduri mari. Lucrările sunt finalizate complet, să le dăm la beneficiar”.

Lucrările au început în aprilie 2020 și aveau termen de execuție 36 de luni, însă constructorul a terminat mai repede. Contractul a fost semnat pentru suma de aproximativ 600 de milioane de lei, fără TVA, iar lotul cuprinde opt poduri, pasaje și viaducte și este important pentru traficul de tranzit.

Imaginile publicate de Asociația Pro Infrastructura surprind procesul de construire a Viaductului Tălmăcel timp de 16 luni. Este cea mai impresionantă structură. Porțiunea va scuti șoferii de aglomerația din Tălmaciu, iar localnicii orașului vor scăpa de praf, poluare și de zgomot.

Șofer:O să fie bine, se ocolește Tălmaciu, o să fie bine, încă se mai stă. Sunt șofer și de camion”.

Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata, în termeni optimiști, abia peste opt ani, în 2030.

Autostrada care ar urma să traverseze munții are în total 123 de kilometri și este împărțită în cinci secțiuni.

În prezent, se lucrează doar pe lotul 5, între Pitești și Curtea de Argeș. Această porțiune de 30 de kilometri ar urma să fie gata în 2025, iar din primăvara anului viitor ar trebui să înceapă lucrările pentru lotul 4, între Tigveni și Curtea de Argeș. Cele mai grele secțiuni sunt însă 2 și 3. Lotul 2, de la Boița la Cornetu, va trece prin Valea Oltului și presupune realizarea a șapte tuneluri săpate în munți, iar cel mai lung va fi de peste un kilometru și jumătate. Un record pentru o autostradă din România. Lucrările aparțin unor companii turcești asociate. În 2022, autoritățile au mai reușit să dea în folosință o bucată a Drumului Express Craiova - Pitești, tronsonul care ocolește Slatina. Promisiuni mari sunt, însă ca de obicei pentru anii viitori.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor:Contractele semnate în 2022 au creat premizele ca în anii următori 2023, 2024, 2025, minimum kilometrilor de autostradă dați în folosință să fie de o sută pe an, minim, repet”.

Singurele loturi care ar urma să fie gata în toamna anului viitor, dacă se respectă termenele de execuție, sunt pentru A0, autostrada care înconjoară Capitala.

Ionuț Ciurea, reprezentant al asociației Pro Infrastructura:Pe A0 se ajung la scadență două loturi, între A2 și DN6 ar trebui să fie gata prin vară, toamnă. Este o problemă când se va deschide. Vom avea o inaugurare înainte de termen între Corbeanca și DN1 și A3 - București - Ploiești, aproximativ zece kilometri din lotul 2, pe A0 nord , are 19 kilometri”.

Tot în 2023 ar urma să fie gata și lotul Suplacu de Barcău, de pe A3 – Autostrada Transilvania, dar și tronsonul trei al Drumului Expres Craiova – Pitești, de 30 de kilometri. În acest fel, am depăși pragul de o mie de kilometri de autostradă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Cât de multă pâine mănâncă românii. Oamenii cumpără tot mai puține franzele cu fiecare an care trece

Românii par să nu mai fie adepții expresiei „nicio masă fără pâine”. Deși producție este, oamenii cumpără tot mai puține franzele cu fiecare an care trece.  

O femeie cu dizabilități din Prahova a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa. Locuia împreună cu mai multe rude

O femeie de 30 de ani cu dizabilități din Prahova a pierit în incendiul care i-a cuprins casa. Locuia împreună cu mai multe rude, dar oamenii, speriați, s-au grăbit să iasă din clădirea care s-a aprins, și n-au mai putut s-o salveze.

Un individ din Suceava, suspectat de crime în serie, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru că și-a omorât soția

Un bărbat din judeţul Suceava suspectat de crime în serie a fost condamnat, acum, în primă instanță, la 30 de ani de închisoare, pentru uciderea soției sale.  

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Negocieri în spatele ușilor închise pentru învestirea Guvernului. De unde sunt curtați parlamentari pentru voturile decisive

PSD numără vot cu vot pentru ca viitoarea nominalizare de premier să nu fie un nou eșec. Deocamdată, UDMR anunță că-l preferă pe Sorin Grindeanu în locul unui independent. 

Doar două state UE au îndeplinit mai puține ținte din PNRR decât România. Câți bani am reușit să obținem

După cinci ani, a venit momentul bilanțului pentru Planul Național de Reziliență și Redresare. Pare că România stă bine la suma de bani atrasă în total.