Lipsa panourilor și sistemelor antiorbire de pe autostrada A1 Arad-Nădlac, real pericol pentru șoferi. Amenzi de 15.000 lei

×
Publicitate

Degradarea panourilor de informare și lipsa sistemelor anti-orbire de pe autostrada A1 Arad-Nădlac le dau bătăi de cap polițiștilor de la autostrăzi şi sunt un real pericol pentru şoferi.

În decurs de 6 luni, firma care se ocupă de întreținerea şoselei a primit sancţiuni în valoare de 15.000 de lei.

Situaţia nu s-a schimbat însă, iar polițiștii de la rutieră au ajuns să facă uneori haz de necaz pe rețelele de socializare.

Panourile informative de pe marginea autostrăzii Arad-Nădlac sunt incomplete de luni de zile. Practic, şoferii care circulă prin zonă nu văd unde sunt ieşirile de pe autostradă, pentru că lipsesc fâșii de tablă.

Șofer: „Sigur este pericol, pentru că se pot întâmpla multe accidente.”

Pe distanţe mari, au dispărut şi panourile antiorbire de pe mijlocul autostrăzii.

Șofer: „Pe timp de noapte, sau mai ales pe timp de ploaie, este foarte periculos chiar te orbeşte din față. Este foarte foarte periculos, noi cam ştim, dar sunt mulţi străini şi nu au de unde să ştie”

Valer Kovacs, agent şef poliţia autostrăzi: „Lipsa panourilor de informare şi lipsa sistemelor de antiorbire, şi lipsa dispozitivelor optice reflectorizante sunt un real pericol pentru şoferii care circulă în special noaptea, şi pe timp de zi, lipsa panourilor informative pe centura Aradului sunt un real pericol, pentru că pot induce în eroare şoferii."

Poliţiştii rutieri au luat legătura cu administratorul autostrăzii şi, de la avertismente, s-a ajuns la amenzi.

Polițist: „Aici avem procesele verbale pentru toate neregulile constatate pe autostrada, în valoare de peste 15.000 de lei în decurs de 6 luni."

Alina Sabou, purtător de cuvânt DRDP Timişoara: „Panourile au fost afectate de accidente sau de fenomene meteorologice, tot din cauza accidentelor şi a vântului puternic, a căldurii de peste vară sau a îngheţului de peste iarnă, s-au degradat şi o parte din panourile antiorbire. Reamplasarea lor se va finaliza în această săptămână. Elementele antiorbire se vor completa şi înlocui etapizat."

Până atunci, şoferii care nu cunosc foarte bine zona merg pe ghicite.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62305298
Ce și-a tatuat un influencer pe frunte ca să-i atragă atenția lui Elon Musk. Vrea să-l convingă să îl ducă în spațiu VIDEO

Rodrigo America, un influencer din Brazilia, și-a tatuat pe frunte numele lui Elon Musk pentru a-i atrage atenția miliardarului și pentru a-l convinge să-l ducă într-o expediție în spațiu.

60535059
Cinci ani de la moartea Stelei Popescu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România

Pe 23 noiembrie 2022 se împlinesc cinci ani de la mortea Stelei Popescu, una dintre cele mai iubite actrițe din generația de aur a teatrului și filmului românesc.

62305132
Brad de Crăciun controversat în orașul german Dresda. Aspectul său a atras un val de critici printre localnici

Mai e doar o săptămână până când începe, oficial, iarna. În multe orașe europene au fost instalați deja brazi impunători de Crăciun.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.