Panică într-un oraș din Germania, după ce un papagal a evadat. „Bruce nu e o pasăre normală”

×
Publicitate

Un întreg oraș din sud-estul Germaniei este în alertă după evadarea lui Bruce – un papagal vedetă. Simpaticul înaripat a devenit faimos pe rețelele sociale datorită pasiunii sale pentru muzica rock.

Dar, în urmă cu câteva zile, papagalul a reușit să-și deschidă colivia și dus a fost.

Acum, mulți dintre fanii lui Bruce s-au mobilizat și încearcă să-l aducă acasă.

Este doar unul dintre dansurile care l-au făcut faimos pe Bruce. Dar lista talentelor sale e lungă.

Roland Götz, stăpânul lui Bruce: „Poate imita limbi străine, poate imita tonurile tastelor de la telefoanele mobile și se preface că are conversații la telefon.”

Bruce s-a dovedit extrem de priceput și la încuietori. A reușit să deschidă ușa coliviei.

Roland Götz, stăpânul lui Bruce: „Și când e închis aici, uneori bagă ciocul printre gratii și îl ridică (zăvorul), îl împinge spre stânga și apoi, gata, ușa e deschisă.”

Acum, vecinii și cunoscuții îl caută. Simpaticul papagal și-a mai făcut apariția prin oraș în ultimele zile, dar... nu se lasă prins.

Roland Götz, stăpânul lui Bruce: „Bruce nu e o pasăre normală, poate să cotcodăcească precum o găină... L-am învățat să facă așa. La un moment dat am auzit cotcodăcitul și mi-am zis: ăsta este Bruce. Am luat repede câteva pături și am ieșit, iar el era pe gard. L-am strigat: «Bruce, Bruce!» Și chiar când eram pe punctul de a-l acoperi cu pătura, a sărit de pe gard, și-a întins aripile și a zburat în cer pe deasupra caselor de aici.”

Stăpânul lui Bruce a împânzit orașul cu afișe.Iar câțiva localnici spun că l-au zărit și ei de câteva ori, dar nici vorbă să poată fi capturat.

Stăpânul speră că într-o bună zi înaripatul se va întoarce acasă de bunăvoie.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62552743
Ce a pățit un bărbat din Cluj după ce a dat foc mașinii nașului său, convins că avea o relație secretă cu soția lui
Un scandal într-o familie din Cluj s-a terminat cu ordine de protecție și condamnări penale, după ce un bărbat de 58 de ani i-a dat foc mașinii nașului său. Acesta îl bănuia că are o relație pe ascuns cu soția lui și a decis să se răzbune în acest fel.
62552702
Un ucrainean s-a căsătorit cu fosta lui soacră pentru a părăsi țara. Ce a urmat când au ajuns la graniță
Polițiștii de frontieră din Ucraina au reținut un cuplu fictiv la graniță. Un bărbat de 29 de ani s-a căsătorit cu fosta lui soacră pentru a putea părăsi țara.
62483264
Horoscop săptămâna 16-22 iunie 2025, cu Cristina Demetrescu: se mută munți, dar banii vin cu capcane și decizii grele
Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat la Vorbește Lumea de la PRO TV horoscopul pentru săptămâna 16-22 iunie 2025. Ce aduc astrele pentru fiecare zodie în parte și care sunt momentele importante.