Neversea Kapital va avea loc pe Arena Națională, între 4-6 iulie 2025

×
Publicitate

Bucureștiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD și NEVERSEA.

Organizatorii au semnat un protocol de colaborare cu Primăria București și astfel, între 4-6 iulie 2025, pe Arena Națională, va avea loc prima ediție a festivalului Neversea Kapital.

„KAPITAL este proiectul la care am visat și pentru care am lucrat să devină realitate vara aceasta, între 4-6 iulie, în București, pe Arena Națională. Conceptul de bază de la care am plecat, NEVERSEA, este un concept special, devenind în timp cel mai mare și cel mai spectaculos festival pe plajă din Europa. Am investit ca echipă multă pasiune, efort, energie și resurse considerabile pentru a-l aduce în acest punct, iar odată cu elementele specifice pe care le va aduce Capitala, credem cu tărie că festivalul KAPITAL va fi un motiv de mândrie pentru București și va deveni pe viitor un nou mega-festival cu renume mondial, alături de UNTOLD”, a declarat Bogdan Buta - Fondator & Group CEO al UNTOLD UNIVERSE.

neversea kapital

Neversea Kapital îi invită pe toți cei care vor să aibă acces exclusiv la primele bilete care se vor pune în vânzare, să se înscrie pe neversea.com. În plus, cei care se vor înregistra pe site vor beneficia automat de un voucher de 150 de lei, valabil la achiziția abonamentului de festival.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62363154
O patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobişnuit. Cum arată cel mai mare tort din lume. FOTO

Aproximativ 350 kg de căpşuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobişnuit pentru cel mai mare "Fraisier" din lume.

62537716
Festivalul de la Cannes 2025. Lista celor 21 de filme care luptă pentru celebrul Palme d'Or

Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (13-24 mai) a anunțat lista celor 21 de filme care sunt în competiție pentru Palme d'Or. Ediția ajunsă la numărul 78 a completat miercuri lista cu noi nume.

62537384
Un român a obținut locul 3 la Campionatul Mondial din Italia cu o rețeta inedită de pizza. Ce ingrediente a folosit

Un tânăr din Cluj a cucerit lumea cu o pizza în stil românesc. El a obținut locul 3 la Campionatul Mondial din Italia cu o rețetă originală — Pizza Bucovina, cu păstrăv afumat în cobză de brad.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.