Imagini revoltătoare în Vama Pitești. Șoferii sunt „invitați” să își facă nevoile în spatele unei clădiri

×
Publicitate

Imagini incredibile filmate de un șofer de TIR, în Vama Pitești.

Deși este o vamă extrem de aglomerată, prin care trec și așteaptă ore în șir zeci de oameni, acolo nu există niciun punct sanitar funcțional, iar angajații îi invită pe cei care au nevoie la toaletă să meargă în spatele clădirii. Imaginile sunt greu de privit.

Daniel Cimpoeru este din Alba Iulia, iar joi a mers cu TIR- ul să faca vama la Pitești. A întrebat de o toaletă și a fost trimis în spatele clădirii.

Omul mărturisește că situația l-a consternat.

Daniel Cimpoeru: „Pur și simplu am zis că e o glumă oarecum, în primă fază, dar când am ajuns acolo și am văzut ce este, într-adevar, că de fapt acolo totul e o toaletă... am zis, bă, nu e adevărat, e peste puterile mele de a înțelege”.

La Vama Pitești, nimeni nu a fost disponibil să explice ce se întâmplă.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ploiești, de care aparține Vama Pitești, se declară indignat.

Dumitru Bejinariu, purtător de cuvânt DGRFP Ploiești: „Am vazut imaginile, sunt fără comentarii, am identificat problema sunt siderat!”.

Femeia de serviciu: „A avut toaletă, eu sunt de șapte ani, și nu mai e toaletă, a avut toaletă cu dușuri... Dacă le-au stricat șoferii, le-au înfundat?!”.

Între timp, fiecare șofer se descurcă așa cum poate.

Purtătorul de cuvânt al Directiei Finanțelor Publice Ploiești a promis că luni se va face curățenie în curtea vămii din Pitești.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Metoda găsită de CJ Bihor pentru a scădea consumul de combustibil al mașinilor tuturor instituțiilor subordonate

Autovehiculele instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean vor fi monitorizate prin GPS, tehnologia de localizare automată fiind folosită, în prezent, doar pentru a monitoriza vehiculele aparatului propriu al Consiliului Judeţean Bihor.

Trei tineri de la o casă de copii au fost exploatați prin muncă timp de 7 ani de un bărbat din Mureș

Un bărbat a fost arestat preventiv, într-un dosar de trafic de persoane în formă continuată pentru că ar fi adăpostit în condiţii improprii trei tineri proveniţi de casele de copii, în scopul de a-i exploata prin muncă, timp de şapte ani.

Ce conține, de fapt, pate-ul de porc. 45% este apă

Ficatul de porc se regăseşte într-o proporţie cuprinsă între 15 şi 47% din compoziţie la produsele analizate de tip "pate de porc" care se regăsesc pe piaţa din România.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.