Fasole cu ciolan, sarmale din belșug și mici suculenți. Cum au sărbătorit românii Ziua Națională a României
O feerie cu ceaune imense, pline cu fasole și ciolan dulce afumat, sute de mii de sarmale și milioane de mici, dar mai ales oameni îmbujorați de gustul mâncării, al unui păhărel de vin fiert și al bucuriei de-a fi împreună.
Așa a fost ziua de 1 decembrie în târgurile de iarnă, unde românii din Capitală au ajuns după parada militară.
Copil și părinte: „Ce mâncăm, tati, azi? Pomana porcului, cârnați și mămăliguță. Și asta ce este? România!”.
În târgul din zona Laminor, românii au venit ca la pomul lăudat. Pomul e, în realitate, un vrej.
Român: „Din zece oameni, nouă au luat fasole!”.
Român: „Fasole cu ciolan. La fel”.
Român: „O porție mică de ciolan cu fasole!”.
Român: „Fasole cu ciolan, normal”.
Fiecare popor are un fel de mâncare adorat de ziua națională. Islandezii fac miel la cuptor, indienii împăturesc chifteluțe samosa, iranienii frig kelo kebab, iar americanii umplu curcani. Românii învârt ore-n șir linguroaie în ceaune. Înăuntru creează magie - banala fasole, mâncarea de iarnă a țăranului cu palme trudite și afumături pe care le-am primit pe la 1800 din Europa de nord. Care-i secretul? Să ascultăm învățătura istoricului culinar Radu Anton Roman: o lingură serioasă de miere și un dop de oțet fac boabele dure să se topească în fața cărnii împănate și puse 2-3 zile la fumul din rumegușul de fag.
O doamnă din Vâlcea, care supraveghează atent cinci ceaune fierbinți în parcul Tudor Arghezi, păstrează din bătrâni taina iahniei fără efecte adverse.
Doamnă: „Bunica mea era bucătarul satului și îmi spunea că trebuie să o lași la apă rece până dimineața”.
Între timp, s-a strigat bingo și pentru mici.
Român: „Suculenți! Or fi sau n-or fi buni, ia!”.
Român: „Pentru băiețel am vrut să iau un mic că m-a tras la carne, și n-a vrut să-mi ia banii”.
S-au vândut și sarmale, ceaune întregi. Și tot ce se face în cinstea celui mai bun animal de companie, a meselor de sărbătoare.
Român: „Ciolan, jambon, coastă de porc, cârnați picanți. Și o ruladă de porc acum”.
Dar cu ce merge la fix o mâncare fierbinte?
Însă unii joacă prudent. Un domn încărunțit de vreme și vremuri și-a luat o felie cu pastă de jumări și peștișori subțiri de ceapă deasupra.
Român: „De plăcere, să-mi aduc aminte de copilărie!”.
Iar altul încinge un dans popular, în fața unui blid cu murături. Aceștia suntem, cu asta defilăm. Solemn, un vânzător abia se mai vede din spatele unui munte de usturoi. Probabil că avalanșa ar însemna un mujdei.
Român: „Da, un buchet cu usturoi, că ne pregătim de cârnați”.
Încheiem glorios cu desertul, în timp ce o copilă culege un miez de pe o tarabă.
Român: „Prune afumate cu sâmburi cu nuci. Sunt bomboane dacice”.
Tare bine au mers și norișorii crocanți, tăvăliți în pudră de zahăr.
Român: „Scovergi, cum s-ar zice... Le-am frământat, au crecut...Uitați!”.
Într-o covată cât o cadă mai mică se umflă de mândrie patriotică peste 500 de viitoare gogoși.
