Momentul jafului de la Muzeul Luvru, surprins de camere. Imagini difuzate în exclusivitate de televiziunea franceză. VIDEO

62584366

Camerele de supraveghere au surprins jaful spectaculos de la Muzeul Luvru, din octombrie la Paris, iar imaginile au fost difuzate pentru prima dată duminică de TF1 și France Télévision.

Se pot vedea doi dintre hoţi: unul poartă o cagulă neagră şi o vestă galbenă, celălalt este îmbrăcat în negru şi are o cască de motociclist. Ambii pătrund în galeria Apollon, unde se aflau bijuteriile.

Cum au furat hoții bijuteriile

În imagini, ei trec peste uşa-fereastră, după ce au urcat cu un lift de marfă.

Unul dintre cei doi bărbaţi, înarmat cu o polizor, atacă vitrina în care se afla diadema împărătesei Eugénie, pe care reuşeşte să o ia după ce loveşte cu pumnii în geam.

Apoi, el vine în ajutorul celui de-al doilea hoţ care spărgea vitrina alăturată.

Totul a durat mai puţin de patru minute, sub privirile unor agenţi neputincioşi, unul dintre ei cu o paletă de ghidare fără să ştie ce să facă, potrivit imaginilor France Télévisions.

Prada, de negăsit, a fost estimată la 88 de milioane de euro. Hoţii ar fi putut fi opriţi „în 30 de secunde”, a estimat la jumătatea lunii decembrie Noël Corbin, şeful Inspecţiei Generale pentru Afaceri Culturale (Igac). Poliția a arestat mai mulți suspecți.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62576625
FBI acuză Coreea de Nord de „jaful secolului” de la Binance. Ce sumă ar fi fost furată de Phenian
Poliţia federală americană (FBI) a acuzat oficial, sâmbătă, Coreea de Nord de furtul record de 6,3 miliarde de dolari prin piratarea Binance, cea mai mare platformă de tranzacţionare a criptomonedelor din lume, informează AFP.
Armata iran
Răspunsul Iranului după ce SUA au amenințat cu un nou război. „Mai lung decât precedentul”
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma ameninţărilor lansate de preşedintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP.
Xi jinping imago
Ce a observat președintele Germaniei pe chipul lui Xi Jinping când a pomenit de summitul SUA-Rusia-China pentru Ucraina: „S-a putut citi”
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia şi Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.