Consiliul Concurenței, inspecții la Enel România. Este investigat un abuz de poziție dominantă

61866327

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România, care este anchetată pentru abuz de poziție dominantă pe piața distribuitorilor de energie, cu prejudicierea celorlați furnizori și a consumatorilor.

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuţie a energiei electrice din cadrul grupului precum şi la societăţile de furnizare a energiei electrice membre ale grupului, în cadrul unor investigaţii privind posibile abuzuri de poziţie dominantă.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, inspecţiile s-au derulat în cadrul a trei investigaţii privind posibile abuzuri de poziţie dominantă ale operatorilor de distribuţie a energiei electrice din cadrul grupului Enel, în zonele în care aceştia deţin licenţă. Autoritatea de concurenţă are indicii că E-Distribuţie Muntenia SA, E-Distribuţie Banat SA şi E-Distribuţie Dobrogea SA, printr-o serie de acţiuni, limitează concurenţa pe piaţă, prin favorizarea propriilor furnizori de energie electrică, Enel Energie SA şi Enel Energie Muntenia SA, în detrimentul celorlalţi furnizori cu amănuntul şi al consumatorilor.

"Monitorizăm în mod constant activitatea companiilor aflate în poziţie dominantă, acestea având o responsabilitate specială cu privire la comportamentul adoptat în relaţia cu partenerii, tocmai pentru că se bucură de o poziţie deosebită pe piaţă. Suntem interesaţi de comportamentul companiilor din sectorul energetic, mai ales în contextul în care, în ultimii ani, statul român a adoptat măsuri de deschidere către concurenţă a pieţelor din acest sector. Vom interveni şi vom sancţiona orice încercare de denaturare a procesului de liberalizare, în interesul firmei dominante sau a unor companii din cadrul grupului, deoarece afectează interesele consumatorilor", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Reprezentanți ai Enel România au transmis următoarea reacție: „Consiliul Concurenţei a derulat o inspecţie inopinată la unele societăți din grupul Enel în România. Societățile Enel acordă o atenție deosebită respectării legislației în domeniul concurenței, își desfășoară activitatea cu transparență, nediscrimininare și respect pentru clienți, iar în cadrul inspecției au cooperat pe deplin cu autoritatea competentă, punând la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate.”

Enel România a fost preluat de greci

Inspecţiile s-au desfăşurat la sediile şi unele puncte de lucru ale companiilor din Bucureşti, Constanţa şi Timişoara, iar documentele se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, subliniază Consiliul Concurenţei.

În vara acestui an, Comisia Europeană a aprobat preluarea operaţiunilor din România ale grupului italian Enel de către grupul Public Power Corporation S.A. din Grecia.

Grupul italian de utilităţi Enel a anunţat pe 9 martie că îşi va vinde operaţiunile din România către grupul grec PPC pentru 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui plan care vizează reducerea datoriilor şi concentrarea pe energiile verzi. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62388093
„Aveam o viață de vis.” O femeie a rămas uimită când s-a uitat în telefonul soțului ei. Ce s-a întâmplat

Charlotte, în vârstă de 33 de ani, și-a cunoscut soțul, Rob, când avea doar 18 ani. Cei doi aveau o relație minunată și erau foarte îndrăgostiți, așa că după doi ani au hotărât să se căsătorească.  

62387689
Astrologul Cristina Demetrescu anunță vremuri grele pentru zodii: „Sunt probleme destul de mari, sunt probleme pe tot globul”

Astrologul Cristina Demetrescu a vorbit la emisiunea Vorbește Lumea de la PRO TV despre ce urmează pentru toate zodiile, iar, din păcate, veștile anunțate de astre nu sunt prea bune.  

62388050
Un bărbat de 61 de ani a fost mușcat de un șarpe de trei metri care i-a intrat în casă. „Colții mi-au străpuns brațul”

Un bărbat în vârstă de 61 de ani din Marea Britanie a fost atacat de un piton de trei metri care s-a strecurat printr-o fereastră deschisă și a intrat în locuința acestuia din Bishopstoke.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.