Ce sărbătorim pe 1 decembrie? Cum s-a ales Ziua Națională a României
În fiecare an, din 1990 încoace, România sărbătorește pe 1 decembrie Ziua Națională. Data marchează momentul din 1918, când la Alba Iulia a fost votată unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România și formarea României Mari.
Ziua de 1 decembrie reprezintă pentru România sărbătorirea momentului în care s-a realizat unirea tuturor provinciilor istorice românești într-un singur stat național. Prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu, data de 1 decembrie a fost adoptată oficial ca zi națională și sărbătoare publică în România, înlocuind astfel vechea sărbătoare națională din perioada comunistă.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918
Adunarea Națională de la Alba Iulia
La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a convocat Adunarea Națională a Românilor din Transilvania, Banat și părțile ungurene. Evenimentul a avut o amploare impresionantă: pe lângă cei 680 de delegați aleși în cele 130 de circumscripții electorale, în sala Casinei din Alba Iulia se aflau și reprezentanți ai diferitelor instituții și organizații politice, culturale, profesionale și religioase, totalizând 1.228 de delegați.
Pe Câmpia lui Horea s-au adunat peste 100.000 de participanți - țărani, muncitori și orășeni veniți din toate regiunile unde se vorbea românește, de la Iza maramureșeană până la Dunărea bănățeană.
Rezoluția Unirii
Vasile Goldiș a prezentat proclamația care decreta: "Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România."
Gheorghe Pop de Băsești, președintele Marii Adunări, a anunțat că rezoluția a fost primită în integralitate, iar unirea a fost decisă în unanimitate, cu aclamații entuziaste din partea participanților. Hotărârea prevedea unirea necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale pe baze democratice, cu egalitate între naționalități și religii.
Constituirea Marelui Consiliu Național Român
În urma votului istoric, la Alba Iulia s-a constituit Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și încă 50 cooptați. A doua zi, Consiliul a numit un guvern provizoriu, denumit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu.
La 11 decembrie 1918, Guvernul României a ratificat Marea Unire, iar declarația de la Alba Iulia a fost înmânată regelui Ferdinand. Acesta a promulgat în aceeași zi decretul de sancționare a unirii, care includea și Basarabia și Bucovina. Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României a votat legile de ratificare a unirii tuturor provinciilor cu România.
Unirea celorlalte provincii istorice
Înainte de unirea Transilvaniei, alte două provincii istorice românești votaseră deja alipirea la România. Basarabia proclamase unirea la 27 martie 1918, iar Bucovina votase pentru unire la 28 noiembrie 1918, cu doar câteva zile înainte de evenimentul de la Alba Iulia.
Astfel, prin actele succesive din 1918, s-a realizat unirea tuturor provinciilor istorice românești într-un singur stat național, moment consacrat ulterior drept România Mare.
Recunoașterea internațională
Recunoașterea internațională a Unirii s-a făcut treptat prin mai multe tratate. Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută la 10 septembrie 1919 prin Tratatul de la Saint Germain dintre Puterile Aliate și Austria.
Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920 între Puterile Aliate și Ungaria, a recunoscut oficial unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. În ceea ce privește Basarabia, Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 a avut ca scop recunoașterea unirii, deși acesta nu a intrat în vigoare din cauza neratificării de către Japonia.
Evoluția Zilei Naționale a României
Înainte de adoptarea datei de 1 decembrie, România a avut alte sărbători naționale de-a lungul istoriei.
Perioada 1866-1947: 10 mai
În perioada 1866-1947, Ziua Națională era sărbătorită pe 10 mai, dată care avea o triplă semnificație: sosirea la București a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în 1866, proclamarea Independenței de Stat în 1877 și proclamarea Regatului României în 1881.
Perioada 1948-1989: 23 august
După proclamarea Republicii Populare Române în 1947, data de 23 august a fost decisă drept sărbătoare de stat. Aceasta marca ziua din 1944 când România a întors armele împotriva Germaniei naziste și a declarat război Puterilor Axei, ieșind din alianța cu Germania, Italia și Japonia.
Din 1990: 1 decembrie
După Revoluția din 1989, Parlamentul dominat de Frontul Salvării Naționale a respins propunerea opoziției ca data de 16 decembrie să devină sărbătoarea națională. În contextul tensiunilor politice din 1990, Legea nr. 10 din 31 iulie a abrogat Hotărârea privind declararea zilei de 23 august drept sărbătoare națională și a proclamat ziua de 1 decembrie drept Ziua Națională a României.
Interesant este că legea din 1990 nu cuprinde motivele explicite pentru alegerea acestei date, dar referirea la Marea Unire de la Alba Iulia este evidentă, chiar dacă nu este specificată în text.
Cum se sărbătorește Ziua Națională
În fiecare an, la București se organizează o paradă militară în Piața Arcului de Triumf, la care participă mii de militari și specialiști din instituțiile statului român, alături de detașamente din țări aliate și partenere. Parada include sute de mijloace tehnice și zeci de aeronave.
De asemenea, ceremonii dedicate Zilei Naționale au loc și la Alba Iulia, locul unde istoria României moderne a luat o cotitură decisivă în 1918. Evenimentele includ parade militare, ceremonii oficiale și manifestări culturale care comemorează momentul unirii.
