Optzeci de ani de la lovitura de stat de la 23 august 1944, un moment crucial în istoria celui de-Al Doilea Război Mondial
La data de 23 august 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Aliaților în lupta împotriva puterilor Axei.
Armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu, dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite.
În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Din 1948 şi până în 1990 a fost sărbătorită ca Ziua Naţională a României.
Numit de regele Carol al II-lea, prin decretul regal din 4 septembrie 1940, în funcţia de prim-ministru al României şi reconfirmat de Mihai I al României la 6 septembrie, la 23 august 1944, Antonescu a fost arestat de regele Mihai şi demis prin decret regal. Acest act a pus capăt regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase "conducător al statului" şi îşi însuşise puteri discreţionare.
Imediat după demiterea şi arestarea lui Ion Antonescu, România a ieşit din alianţa cu Puterile Axei, a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor şi a declarat război Germaniei şi Ungariei. Acordul de Armistiţiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit şi URSS-ului, pe de o parte, şi guvernul României, pe de altă parte, nu a fost, însă, semnat, la Moscova, decât pe 12 septembrie 1944, astfel că, timp de trei săptămâni, România a fost încă socotită ca un inamic de către Aliaţi, deşi, din ziua de 24 august 1944, întorsese, deja, armele contra puterilor Axei. Această situaţie a permis Uniunii Sovietice să confişte, fără împotrivire, armament, muniţii, vehicule, avioane şi totalitatea flotei româneşti atât militară, cât și civilă.
Militarii primiseră ordin să nu se opună, iar rarii comandanţi care, totuşi, au încercat, au fost luaţi prizonieri. În cadrul Acordului de Armistiţiu de la 12 septembrie 1944, au fost stabilite modalităţile politice de guvernare a României, precum şi plată de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri.
Alt rezultat al schimbării de alianţă din 23 August 1944 a fost retrocedarea Transilvaniei de Nord României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum şi Basarabia şi Bucovina de nord cedate Uniunii Sovietice, în 1940, rămâneau în posesia acestora.
Schimbarea de alianţă a României din 23 August 1944 a accelerat înaintarea Aliaţilor (printre care se număra acum și România) spre graniţele Germaniei, Armata Română participând la operaţiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul ţării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei până la sfârşitul războiului. Punctele cel mai occidentale eliberate de armată română în ofensiva împotriva Germaniei naziste au fost oraşele Chotěboř şi Humpolec, la 90 km est de Praga, în ziua de 4 mai 1945.
Pactul Ribbentrop-Molotov
Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 a reprezentat, prin protocolul adiţional secret, actul sfâşietor pentru istoria continentului european, aruncând o cortină sumbră peste Europa prin delimitarea statelor din estul european în zone de interes ale Germaniei naziste şi ale Uniunii Sovietice.
Tratatul de neagresiune sovieto-german prin protocolul adiţional secret făcea referire directă, la punctul 3, asupra Basarabiei, faţă de care Uniunea Sovietică îşi exprima interesul vădit, iar faţă de care partea germană nu a ridicat obiecţii: ''În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifesta pentru Basarabia. Partea germană îşi declara totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii'', potrivit volumului ''Istoria Românilor Între Anii 1918-1940. Documente Şi Materiale'' (Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, Editura Universităţii Bucureşti, 2001) şi lucrării ''Istoria României în Texte'' (Coord. prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Editura Corint, 2001). Încă din momentul august 1939, înaintea debutului celui de-Al Doilea Război Mondial, puterea de la Moscova în cadrul negocierilor cu Germania nazistă şi-a manifestat astfel direct interesul faţă de această parte a teritoriului românesc.
În martie 1944, la Cairo, au început primele discuţii între emisari ai guvernului român şi reprezentanţi ai Marii Britanii, SUA și URSS pentru ieşirea României din alianţa cu Germania şi trecerea în tabăra Aliaţilor. Negocierile au continuat la Stockholm, în 12 aprilie 1944, precum şi ulterior prin canale politico-diplomatice.
În prima lună a verii anului 1944, regele Mihai a insistat pentru coagularea unui acord de cooperare între forţele politice principale din România. Au fost discuţii, în 20 iunie 1944, între Iuliu Maniu şi Constantin I.C. Brătianu, Constantin Titel-Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, aceştia semnând platforma Blocul Naţional-Democrat care stipula încheierea fără întârziere a unui armistiţiu, prin căutarea celor mai bune condiţii pentru interesul României, ieşirea ţării din rândul Puterilor Axei, eliberarea de sub ocupaţia germană, alăturarea ţării Aliaților şi restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale, înlăturarea regimului de dictatură şi înlocuirea acestuia cu un regim constituţional democratic, conform lucrării ''Istoria Românilor În Timpul celor Patru Regi (1866-1947) Mihai I'' (Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ediţia a II-a, Volumul IV, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004).
După conturarea Blocului Naţional-Democrat, au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţi ai Palatului Regal şi ai blocului de partide politice pentru stabilirea măsurilor şi acţiunilor concrete pentru scoaterea României din război şi înlăturarea lui Ion Antonescu. S-a discutat îndeosebi pentru conturarea unui nou guvern. regele Mihai I a avansat propunerea conducerii guvernului de către liderul ţărănist Iuliu Maniu. Acesta a refuzat, motivând că problemele care implică România în momentul respectiv necesită un guvern de generali care să facă faţă aspectelor militare stringente.
Cu prilejul discuţiilor din noaptea de 17 spre 18 august 1944, impulsionat de regele Mihai I, de Lucreţiu Pătrăşcanu şi de Constantin-Titel Petrescu, liderul ţărănist Iuliu Maniu acceptă formula unui guvern politic dar fără să îşi asume preşedinţia Consiliului de Miniştri, indică sursa citată anterior. Acceptând refuzul ocupării funcţiei de prim ministru de către Maniu, regele a cedat şi a fost de acord cu formarea unui guvern de militari, dar care să aibă girul politic al Blocului Naţional-Democrat.
Pentru a obţine girul Armatei în ce priveşte înlăturarea lui Ion Antonescu, regele l-a trimis pe front pe generalul Constantin Sănătescu care a discutat această speţă cu mai mulţi comandanţi militari încerând să ia pulsul unei astfel de măsuri de înlăturare a mareşalului.
În cadrul unei întâlniri din 27/28 iulie 1944, la care au fost prezenţi Lucreţiu Pătrăşcanu, Emil Bodnăraş, generalul Constantin Sănătescu, Constantin Vasiliu-Răşcanu, Dumitru Dămăceanu, Grigore Niculescu-Buzeşti, a fost hotărâtă data de 15 august 1944 pentru înlăturarea lui Ion Antonescu. Ulterior, în discuţiile din 9/10 august 1944, s-a convenit asupra amânării cu două săptămâni, regele fiind de acord cu data de 26 august 1944.
Declanşarea ofensivei sovietice pe linia frontului Iaşi-Chişinău la 20 august 1944 şi implicarea lui Ion Antonescu au determinat o atenţie sporită din partea factorilor politici. În seara de 20 şi 21 spre 22 august s-a discutat în amănunt la Palatul Regal asupra arestării lui Ion Antonescu, fiind participanţi numeroşi lideri politici şi militari. La 22 august 1944, Ion Antonescu se afla pe linia frontului fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila dând ordin trupelor române să se retragă pe acest aliniament în vederea opririi înaintării armatelor sovietice.
În data de 22 august 1944, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, Mihai Antonescu (n.r. coincidență de nume), a comunicat ministrului plenipotenţiar al Turciei în România că guvernul de la Bucureşti este hotărât să semneze armistiţiul cu Aliații. El a anunțat guvernele SUA şi Marii Britanii de posibilitatea trimiterii de către Bucureşti a unui emisar român în acest sens la Moscova pentru încheierea înţelegerii, iar ministrul turc a transmis acest mesaj printr-o telegramă la Ankara.
În seara zilei de 22/23 august 1944 s-au purtat ultimele discuţii în cadrul Blocului Naţional-Democrat, Maniu acceptând să formeze guvernul şi urmând să vină cu o listă de propuneri.
La 23 august 1944, în şedinţa de guvern condusă de mareşalul Ion Antonescu acesta din urmă a anunţat că va pleca pe front, iar la ora 10.30 colonelul Radu Davidescu, care era şeful cabinetului militar al mareşalului, a fost însărcinat să ceară telefonic la Palat o audienţă la ora 16.00. Mihai Antonescu a cerut şi el o audienţă similară la Palat dar la ora 15.30.
Regele a cerut întărirea efectivelor de la Palat, iar de la ora 12.00 toate intrările, cu excepţia celei din aripa Creţulescu, au fost pregătite pentru respingerea unui potenţial atac. La ora 16.05 regele l-a primit la Palat pe mareşalul Ion Antonescu cu care a discutat preț de 45 de minute, în care i-a prezentat situaţia de pe front şi necesitatea încheierii armistiţiului. După discuţiile între rege şi mareşal, acesta din urmă a fost arestat de subofiţeri din garda Palatului, scrie profesorul Ioan Scurtu în lucrarea amintită.
În jurul orei 22.30, Armata Română a început blocarea principalelor instituţii de stat, a asediat sediile germane din oraş şi a blocat căile de acces ale forţelor germane spre Bucureşti.
Sosind la Palat pentru a discuta pe marginea celor întâmplate, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger a fost informat ca trupele germane sunt invitate să părăsească teritoriul României. După plecarea ambasadorului german, regele a înregistrat Proclamaţia către ţară pentru a fi difuzată la radio, iar la ora 22.12 posturile centrale de radio au difuzat mesajul către ţară în care se anunţa alăturarea României la forţele Aliaților şi formarea unui nou guvern de uniune naţională.
Ulterior, la ora 23.00 generalul Gheorghe Mihail, care era noul Şef al Marelui Stat Major, a transmis Directiva Operativă nr. 1 prin care se anunţa că Armata Română încetează lupta alături de trupele germane şi se alătură forţelor armate ale Aliaților, pentru eliberarea Ardealului de Nord, indică sursa citată.
''Actul de la 23 august 1944 a reprezentat un act de mare curaj'', aşa cum avea să transmită postul de radio Londra despre trecerea României de partea Aliaților. Ion Antonescu a fost înlăturat de la conducerea statului român şi a fost declanşată lupta împotriva Wehrmachtului nazist.
Din acest moment, Marele Stat Major se afla pentru prima dată de la declanşarea conflictului în exercitarea deplină a atributelor conducerii la nivel strategic a organismului militar naţional. În ciuda celor trei directive strategice emise de Wehrmacht privind situaţia din România, acţiunea hotărâtoare a Armatei Române a făcut ca în timp scurt strategia germană să înregistreze un eşec şi în perioada 23-31 august 1944 să fie eliberate spaţiile istorice ale Munteniei, Dobrogei, Olteniei, Banatului, Crişanei şi podişului transilvan de la nord de Carpaţii Meridionali.
Luptele eroice purtate de Armata Română, cu sprijin al forţelor sovietice, pentru eliberarea părţii de nord-vest a ţării au fost încununare de succes la 25 octombrie 1944, împingând inamicul peste frontierele naţionale. Succesele Armatei Române au contribuit la configurarea liniei de est a frontului aproape într-o demarcaţie liniară ce lega Marea Baltică - valea Dunării şi Marea Adriatică.
Preţul plătit de Armata Română în intervalul 23 august 1944 - 25 octombrie 1944 a însemnat 58.330 de soldaţi ucişi, răniţi sau luați prizonieri. Efortul depus alături de Aliați pentru înfrângerea definitivă a Germaniei naziste a însemnat continuarea luptelor pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei.
Însemnate au fost luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, desfăşurate timp de cinci luni şi fiind folosite forţe semnificative, respectiv 17 divizii de infanterie, munte, cavalerie şi artilerie antiaeriană, Corpul 1 aerian, Brigada de căi ferate, Regimentul 2 care de luptă şi alte unităţi şi formaţiuni militare, cu un total de 248.430 militari. Au pătruns peste 400 de km în teritoriul inamic, au forţat 4 cursuri mari de apă (Hron, Nitra, Vah şi Morava), au traversat prin lupte grele 10 masive muntoase, eliberând 1.722 de localităţi, între care 31 de oraşe.
În august 1946, la Conferinţa de pace de la Paris, ministrul de Externe al Cehoslovaciei Jan Masaryk avea să declare: ''România a acordat ajutor poporului cehoslovac în clipele cele mai grele ale luptei sale împotriva cotropitorilor fascişti. Poporul cehoslovac nu va uita că trupele române au luptat voluntar împotriva nemţilor pe teritoriul Cehoslovaciei, ajutând la eliberarea ei.'', potrivit lucrării ''Istoria Militară a Românilor'' (Editura Militară, Bucureşti, 1992).
