80 de americani au primit cate un curcan de Ziua Recunoștinței, în urma unei farse

×
Publicitate

O glumă făcută unuia dintre ei i-a transformat pe câţiva tineri din Iowa în binefăcătorii a zeci de familii sărace.

Dacă nu ar fi fost farsa, sărmanii nu ar fi avut ce să pună pe masă de Ziua Recunoştinţei, pe care americanii au sărbătorit-o joi.

Totul a pornit de la un fals anunţ publicat pe internet.

Acum câteva zile, pe un site american de anunţuri a apărut unul care era formulat astfel - "Dacă aveţi nevoie de un curcan pentru Ziua Recunoştinţei, sunaţi la acest număr.". Iar doritorii nu au intarziat să apară. Numai că anunţul era o farsă făcută unui barbat care nu bănuia nimic.

Bietului om i s-a rupt sufletul când a văzut câte persoane nu işi permit tradiţionalul curcan de Ziua Recunoştinţei.

Nick Dusil: "Atunci am intervenit noi şi ne-am zis să-l ajutăm să ajute cât mai mulţi oameni."

Prietenii "victimei" au povestit totul pe o rețea sociala şi au anunţat că strâng bani şi mâncare pentru nevoiaşi. Spre uimirea lor, s-au adunat peste 13 mii de dolari, aşa că nu s-au limitat la curcani.

Nick Dusil, prieten al victimei:  "Pentru că am strâns atât de mulţi bani, le dăm şi fasole verde, supă-cremă de ciuperci, porumb, cartofi şi umplutură. Practic, au cu ce să-şi prepare o masă completă de Ziua Recunoştinţei."

Sute de familii le-au cerut ajutorul, dar tinerii nu au putut ajuta decât 80. Insa au de gând să se organizeze mai bine la anul, când vor repeta operaţiunea, care a pornit de la o farsă.

Nick Dusil: "In viitor, sperăm să ajutăm tot mai mulţi oameni în fiecare an şi să nu mai refuzăm pe nimeni."

Între timp, victima farsei a aflat cine a publicat anunţul cu numărul lui de telefon. Ca să fie iertat, autorul a donat un curcan.
 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61924004
Autorul fotografiei Bliss vrea să creeze noi imagini de fundal pentru smartphone. Cum arată acestea
Majoritatea oamenilor vor recunoaște cu siguranță cea mai faimoasă fotografie a lui Charles O'Rear, Bliss, dar este posibil să nu recunoască omul din spatele camerei.
61923909
Imaginile virale cu elevii din Siberia care înfruntă o furtună arctică. VIDEO
Elevii din Siberia au fost surprinși în timp ce înfruntau „o furtună arctică”, atunci când se întorceau de la ore.
61923906
Un om al străzii i-a dat 20$ unei șoferițe pentru benzină. Surpriza de care a avut parte
Poveste emoționantă în Statele Unite unde gestul unui om al străzii a generat un răspuns neașteptat.