Românii mănâncă din ce în ce mai mult și mai prost. Câte calorii a ajuns să consume un adult în fiecare zi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ultima analiză a Institutului Național de Statistică arată că, în medie, adulții consumă zilnic 3.500 de calorii, mai mult decât are nevoie un bărbat care face efort.
”- Cât de des se mănâncă legume? - În fiecare zi. Morcov, cartof, dovlecei, ceapă”.
Auzim foarte rar asta pentru că, în realitate, de la un an la altul am mâncat cu 30 la sută mai puțini castraveți și cu 20% mai puține roșii. Și cantitatea de ceapă, usturoi, mazăre și fasole verde a scăzut cu un sfert sau cu o cincime. La fel de adevărat este că legumele pot să fie mai scumpe decât carnea.
Camelia Păun Grigore, medic de familie: ”Înseamnă că pierdem vitamine și știm că avem nevoie de ele, de fibre pentru sistemul digestiv. Înseamnă o scădere a calității vieții. Consumul de calorii a crescut peste 3.500. Avem nevoie de calorii, dar nu așa multe”.
Ideal este ca un bărbat sedentar să nu sară de 3.000 de calorii zilnic, iar o femeie de 2.000. Cei activi pot primi cu 500 mai multe. Însă mulți sar acest prag. Ultima analiză arată că din cele peste 3.500 de calorii, cele mai multe vin din făinoase și produse din carne.
Un român mănâncă în medie 25 de kilograme de zahăr pe anPreferința pentru carnea grasă și organele de porc, cât mai ieftine, se regăsește în cele mai recente date prelucrate de Institutul Național de Statistică. Sunt tot mai prezente în meniu, iar apogeul este evident în decembrie. Am mâncat, din păcate, în cantități mai mici tocmai carnea cu aport nutritiv prețios- pui, vită și pește.
Sunt câteva constante în alimentația românilor, iar una din ele este oul. 244 pe an, adică două ouă la fiecare trei zile. Mere, peste 33 de kilograme pe an, deci zilnic o jumătate de măr. Struguri, un ciorchine la două săptămâni. Dintre fructele exotice, grepfruitul rămâne la 1,5 kg pe an.
Din păcate, a scăzut consumul de portocale, deși se găsesc acum tot anul. La fel și bananele, o combinație grozavă de fibre, proteine și vitamine, cu zero grăsimi.
De aceea, consumul de produse dulci procesate ne-a dus la aproape 25 de kilograme de zahăr pe an. Asta, în timp ce pepenii, cândva o sursă bună de fructoză în lunile de vară, au scăzut de la 19 kilograme pe an, la 9 kilograme.