Dăncilă s-a apărat de acuzații în Parlamentul European. Ce a spus despre amnistie

62014893
Agerpres

Premierul Viorica Dăncilă a avut marți o a doua intervenție dură în Parlamentul European, unde, în fața liderilor europeni, a susținut că Guvernul pe care îl conduce nu a luat nicio decizie împotriva justiției

Șeful Executivului român a spus încă o dată că nu are pe masa de lucru niciun act legislativ referitoare la o amnistie și grațiere.

”Amnistia, am spus de nenumărate ori, nu am niciun act normativ pe masa Guvernului, referitor la acest lucru. Nu vrem să apărăm pe nimeni, vrem doar să protejăm cetățenii a căror drepturi au fost încălcate.

Și m-aș bucura foarte mult ca atunci când vorbim de statul de drept, atunci când vorbim de justiție, să luptăm cu toții împotriva corupției și Guvernul României va face acest lucru, dar în egală măsură să protejăm cetățenii și drepturile cetățenilor care au fost afectați de decizii ale justiției, de protocoale secrete între justiție și serviciile secrete.” - a spus Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European.

De asemenea, premierul român a spus că Guvernul pe care îl conduce nu a luat nicio decizie împotriva justiție, deoarece aceste măsuri se iau în Parlament.

Citește și
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

”Eu nu-mi amintesc și nimeni, niciun român nu cred că poate să spună că guvernul României a luat o decizie împotriva justiției. Toate legile referitoare la justiție au fost votate în Parlamentul României, iar Parlamentul României este expresia votului cetățenilor români.” - a spus Dăncilă. 

Ea a vrut să-l asigure pe Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, că Guvernul cunoaşte bine dosarele şi a subliniat că e nevoie de consens.

În acelaşi timp, mă aşteptam ca un lider de grup politic să vină cu aprecieri legate de agenda europeană, nu pe probleme interne ale unei ţări care tocmai a preluat preşedinţia Consiliului UE. Pentru credibilitate, cred că trebuie să vorbim în cunoştinţă de cauză şi aş vrea să ştiu din partea lui Guy Verhofstadt ce reproşează Guvernului României. În acelaşi timp, îi solicit să-i lase pe români să hotărască singuri, să creadă în onestitatea lor şi să nu încerce să inducă propriile convingeri către români”, i-a spus ea liderului grupului ALDE.

Dăncilă a acuzat-o de dezinformare şi pe Ska Keller, copreşedinta grupului verzilor, care a spus că românii au ieşit în stradă pentru buna guvernare.

”Cred că aţi fost dezinformată legat de buna guvernare”, i-a spus Dăncilă, prezentând câteva cifre care ar demonstra buna guvernare: creştere economică peste 4%, deficit economic 2,92%, şomaj sub 4%, investiţii crescute cu peste 10%.

Cred că asta înseamnă buna guvernare şi cred că dezinformările unor colegi din Parlamentul European au indus această percepţie”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Acesta a fost al doilea discurs al premierului Dăncilă în faţa Parlamentului European, marți, unde a prezentat priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

În primul discurs, șeful Executivului de la București a spus că românii se simt nedreptățiți când România este criticată de Uniunea Europeanăpentru aspecte care sunt firești în alte state membre”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”
Un lider PSD compară guvernarea Bolojan cu jocul Angry Birds: „Băgai păsăroiul în praștie și-i dădeai drumul cât mai departe”

Curg atacuri în valuri, dinspre PSD, către premierul Ilie Bolojan și USR. Sorin Grindeanu și-a luat întăriri din partid și așteaptă rezultatul referendumului intern, privind participarea la guvernare.

Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare
Grindeanu: PSD nu are nicio obligație ”față de un premier vremelnic care se victimizează”. Analiză a rămânerii la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că niciun partid serios nu rămâne la guvernare din inerţie şi doar dacă această guvernare produce rezultate pentru cetăţeni. 

Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”
Ministrul de Externe: România a activat planurile de evacuare pentru cetățenii din Iran. ”Spațiile aeriene civile, închise”

România a activat planurile de asistență consulară și de evacuare pentru cetățenii din Iran încă de la jumătatea lunii ianuarie, iar personalul diplomatic neesențial a fost deja retras, a declarat ministrul de Externe Oana Țoiu pentru Știrile Pro TV.

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.