Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scurgeri de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2. Von der Leyen apreciază că a fost vorba despre sabotaj

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbeşte despre sabotaj în legătură cu scurgerile de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2.

„Orice perturbare deliberată a infrastructurii energetice europene este inacceptabilă şi va duce la cel mai puternic răspuns posibil”, a transmis oficialul european, relatează News.ro.

Ursula von der Leyen a anunţat, pe Twitter, că a discutat cu premierul danez, Mette Frederiksen, despre ”acţiunea de sabotaj Nord Stream”.

„Este primordial să investigăm acum incidentele, să obţinem claritate deplină asupra evenimentelor şi a motivelor”, a transmis preşedintele Comisiei Europene.

Scurgeri inexplicabile de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, sunt cauzate de „acte deliberate” şi nu de un „accident”, a declarat, marţi seară, premierul danez, scrie AFP.

Citește și
scurgere de gaze nord stream
Explozii lângă Nord Stream, înainte de apariția unor scurgeri de gaze. Daunele sunt „fără precedent” VIDEO

„Părerea clară a autorităţilor este că acestea sunt acte deliberate. Nu vorbim despre un accident”, a declarat Mette Frederiksen, la o conferinţa de presă a guvernului danez, fără a numi un suspect.

Pe lângă adâncimea apelor, concluzia de la Copenhaga se bazează în special pe faptul că găurile prin care scapă gazele sunt „prea mari” pentru a fi de cauză accidentală şi că au fost provocate „de detonări”, a detaliat ministrul Energiei, Dan Jørgensen.

Copenhaga estimează că scurgerile de pe conducte, nefuncţionale, dar pline cu gaz, ar trebui să dureze „cel puţin o săptămână” până când metanul care iese din conductele subacvatice se epuizează, potrivit lui Jørgensen. Din cauza războiului din Ucraina, gazoductele Nord Stream care leagă Rusia de Germania sub Marea Baltică au fost ambele afectate de scurgeri spectaculoase, misterioase, precedate de explozii subacvatice care au alimentat suspiciuni de sabotaj. Scurgeri de gaze naturale - neexplicate în acest stadiu - au fost descoperite de către autorităţile daneze şi suedeze atîât la Gazoductul Nord Stream 1, oprit de la începutul lui septembrie, cât şi la Nord Stream 2, care nu a fost dat niciodată în folosinţă, deoarece nu a primit autorizaţie din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia.

Explozii submarine au fost înregistrate înainte să înceapă să se scurgă gaze naturale din ele, „foarte probabil cauzate de detonări”, potrivit Institutului suedez de Seismologie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult