Rusia a bombardat Kievul chiar în timp ce liderii marilor puteri se întâlneau în Europa

62268310
Agerpres

Rusia a bombardat Kievul chiar în timp ce liderii marilor puteri s-au întâlnit în Germania, pentru a participa la summit-ul G7 - unde se intenționează organizarea unui front unit împotriva Rusiei.  

Astfel, rachetele ruseşti au lovit o clădire rezidenţială şi o grădiniţă din centrul Kievului duminică dimineaţă devreme, rănind cinci persoane, au anunţat oficiali ucraineni.

Este primul astfel de atac asupra capitalei ucrainene în ultimele săptămâni, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Până la patru explozii au avut loc în centrul Kievului. Un incendiu a izbucnit într-o clădire rezidenţială de nouă etaje parţial distrusă în atacul din cartierul central Şevcenkivski, au anunţat serviciile de urgenţă.

"Ei (salvatorii) au scos o fetiţă de şapte ani. Ea este în viaţă. Acum încearcă să-i salveze mama", a declarat primarul Kievului
Vitali Kliciko.

Citește și
Nou accident feroviar în Spania. Un tren a lovit o macara în regiunea Murcia. Mai multe persoane au fost rănite
Nou accident feroviar în Spania. Un tren a lovit o macara în regiunea Murcia. Mai multe persoane au fost rănite

Ucraina, Kiev

"Sunt oameni sub dărâmături", a mai scris Kliciko pe aplicaţia de mesagerie Telegram. El a adăugat că mai multe persoane au fost deja spitalizate.

Şeful poliţiei Ucrainei, Ihor Klîmenko, a declarat la televiziunea naţională că cinci persoane au fost rănite.

"Ruşii au lovit din nou Kievul. Rachetele au deteriorat o clădire de apartamente şi o grădiniţă", a spus Andri Eermak, şeful
administraţiei prezidenţiale.

Ucraina, Kiev

Exploziile au avut loc în jurul orei 6.30 (3.30 GMT), la jumătate de oră după declanşarea sirenelor antiaeriene în capitală, notează France Presse.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Rusiei, care neagă că vizează civili şi afirmă că ţintele ei sunt infrastructura militară, notează Reuters.

Sirenele de alarmă răsună în mod regulat la Kiev, dar lovituri aeriene majore în oraş nu au mai fost din 5 iunie când o unitate de reparaţii a fost lovită la periferie şi un bombardament la sfârşitul lunii aprilie când o reporteră locală de la Radio Libertatea a fost ucisă în clădirea unde locuia.

Ucraina, Kiev

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, dar a abandonat înaintarea asupra Kievului în faţa rezistenţei feroce susţinute de
arme occidentale, aminteşte Reuters.

De atunci, Moscova, precum şi separatiştii pro-ruşi s-au concentrat asupra sudului şi Donbasului, un teritoriu în est format din Lugansk şi vecinul său Doneţk, desfăşurând o artilerie copleşitoare în unele dintre cele mai grele lupte terestre în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ucraina cere mai multe arme şi sancţiuni contra Moscovei după atacul asupra Kievului

Ucraina a cerut duminică mai multe arme şi sancţiuni contra Moscovei de la ţările G7, reunite în summit în Bavaria (Germania), în urma unei lovituri aeriene a Rusiei mai devreme în timpul dimineţii asupra unui complex rezidenţial din apropierea centrului Kievului, relatează France Presse şi Reuters.

"Summitul G7 trebuie să răspundă cu mai multe sancţiuni împotriva Rusiei şi mai multe arme grele pentru Ucraina", a scris pe Twitter Dmitro Kuleba, şeful diplomaţiei ucrainene, chemând de asemenea la "înfrângerea imperialismul bolnav" rus.

"Acest copil ucrainean de 7 ani dormea liniştit la Kiev până când o rachetă rusească de croazieră i-a aruncat casa în aer. Şi multe altele în Ucraina sunt lovite. Summitul G7 trebuie să răspundă cu mai multe sancţiuni împotriva Rusiei şi mai multe arme grele pentru Ucraina", a scris Kuleba în postarea pe Twitter.

Președintele SUA: Loviturile asupra Kievului sunt 'încă o barbarie'

Preşedintele american Joe Biden a considerat duminică, în Germania, că noile bombardamente asupra unui cartier al capitalei ucrainene Kiev, lângă o fabrică de arme deja lovită în ultimele săptămâni, înseamnă "încă o barbarie", informează France Presse şi Reuters.

"Este încă o barbarie a lor", a spus el, referindu-se la ruşi, în timp ce participă până marţi la summitul G7, grupul celor şapte bogate democraţii, la Elmau, în Alpii bavarezi (sud-estul Germaniei).

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Nou accident feroviar în Spania. Un tren a lovit o macara în regiunea Murcia. Mai multe persoane au fost rănite
Nou accident feroviar în Spania. Un tren a lovit o macara în regiunea Murcia. Mai multe persoane au fost rănite

Mai multe persoane au fost rănite, una grav, joi, după ce un tren de periferie a lovit o macara de șantier, în sud-estul Spaniei, potrivit postului public TVE, relatează Reuters.

Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți
Donald Trump și liderii mondiali au semnat carta Consiliului pentru Pace din Gaza. Lipsesc, însă, ”actori” importanți

Președintele Donald Trump a prezentat, joi, bazele Consiliului pentru Pace, la care au aderat lideri mondiali, pentru a se ajunge la un acord durabil pentru Fâșia Gaza.

Merz salută pasul înapoi făcut de Trump, dar avertizează asupra unei „ere a politicii marilor puteri”
Merz salută pasul înapoi făcut de Trump, dar avertizează asupra unei „ere a politicii marilor puteri”

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a salutat angajamentul președintelui SUA, Donald Trump, de a nu folosi forța militară pentru a prelua Groenlanda, avertizând totodată că Europa trebuie să-și exercite propria putere, scrie Politico.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 