Scandal în coaliţie pe OUG 114. Dragnea se opune modificării, Dăncilă vrea "flexibilitate"

×
Publicitate

Ordonanţa care impune taxe băncilor şi companiilor din energie provoacă tensiuni în coaliţia de la putere. În timp ce companiile direct afectate le cer guvernanţilor să renunţe la aceste măsuri, liderii PSD şi ALDE par să nu aibă aceleaşi opinii.

Călin Popescu Tăriceanu ar vrea ca Ordonanţa să fie modificată, astfel încât să nu împovăreze companiile energetice, iar de cealaltă parte, social-democraţii susţin că eventuale schimbări trebuie bine gândite, şi discutate în coaliţie.

ALDE a început să facă deja presiuni asupra social democraţilor. Ministerul Energiei care aparţine partidului lui Calin Popescu Tăriceanu, a cerut în Guvern amânarea cu un an a termenului de aplicare a contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din energie, prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă 114. Marţi, după o întâlnire cu bancherii, Tăriceanu a explicat că toate discuţiile trebuie să ducă spre o abordare mai corectă a prevederilor ordonanţei.

Călin Popescu Tăriceanu

„Am ascultat posibile sugestii și chiar critici. Interesul nostru este să găsim o formulă de echilibru care să fie în avantajul consumatorului, dar și sistemul bancar să aibă profitabilitate”, a spus el.

Citește și
Bloomberg: De la economie în plină creștere la recesiune. Realitatea cu care se confruntă România
Bloomberg: De la economie în plină creștere la recesiune. Realitatea cu care se confruntă România

Partenerul său de coaliţie pare însă mai greu de convins. Întrebat dacă sustine modificarea OUG 114, Dragnea a răspuns: “Pur şi simplu, nu...Aşa, o modificare, pur şi simplu nu.”

În schimb, premierul Viorica Dăncilă s-a arătat dispusă să ia în calcul eventuale schimbări dacă acestea sunt justificate. „Este important să dăm dovadă de flexibilitate. Totul este perfectibil, inclusiv o lege. Eu am cerut miniştrilor să vină cu argumente justificate pentru a schimba anumite lucruri”, a spus prim-ministrul.

Liviu Dragnea

În tot acest timp patronatele se plâng de impactul devastator al noilor taxe şi cer parlamentarilor respingerea ordonanţei. În comisia de Buget Finanţe aleşii au amânat discutarea documentului.

Mihai Bogza, confederaţia patronală Concordia: “Toate aceste federaţii sunt afectate de OUG. Noi am solicitat respingerea acesteia. Am văzut că dumneavoastră aţi supus la vot şi a căzut acest lucru, dar insistăm pentru respingerea acestei OUG pentru că într-adevăr dă o lovitură majoră”.

Florin Dănescu, preşedinte executiv Asociaţia Romană a Băncilor: „Trebuie să precizăm că mai mult de jumătate din ţările Europei nu au o astfel de taxă. Amploarea acestor taxe este colosal de mare comparabil cu ce se intenţionează la nivel legislativ românesc. Noi credem că un studiu de impact este extrem de necesar”.

Eventualele modificări ale Ordonanţei 114 vor fi discutate cu premierul Viorica Dăncilă în cadrul coaliţiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Bloomberg: De la economie în plină creștere la recesiune. Realitatea cu care se confruntă România
Bloomberg: De la economie în plină creștere la recesiune. Realitatea cu care se confruntă România

În urmă cu câțiva ani România era una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Europa, însă faptul că acum se află acum în recesiune nu este deloc o surpriză, notează Bloomberg.

Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei
Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei

Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane euro (764 de milioane lei), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată.

Creștere economică modestă: PIB-ul României a urcat cu 0,7% în 2025, dar a scăzut în ultimul trimestru
Creștere economică modestă: PIB-ul României a urcat cu 0,7% în 2025, dar a scăzut în ultimul trimestru

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2025 a fost de 1910390,1 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de anul 2024, anunţă vineri Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.