Sărbătoarea Cireșelor, la Iași. Cât cântărește cea mai grea cireașă

×
Codul embed a fost copiat

Sute de kilograme de cireșe sunt expuse și scoase la vânzare zilele acestea, la Iași, unde a început Sărbătoarea Cireșelor. Iar în acest an fructele sunt mai dolofane și mai dulci ca niciodată, promit proprietarii livezilor.

Ne prezentăm cu trei soiuri, aici avem Early Bigi, un soi timpuriu de calibru foarte frumos, aici alt soi, Burlat, e un soi mai zemos, un soi care ajunge la un calibru foarte mare, timpuriu”.

Sărbătoarea Cireșelor are loc în zona pietonală Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași. Proprietarii livezilor au adus diferite soiuri de fructe - de la cireșele portocalii sau roșii, la cele aproape negre.

Cireașa cu cea mai mare greutate cântărește peste 16 grame. Soiul uriaș vine din comuna Todirești și este foarte apreciat de ieșeni.

Gabriela Ciocu, producător: ”Sunt zemoase, da, foarte bune. Acestea sunt cireșele Van, tot de la noi din livadă, sunt negre și sunt foarte dulci”.

Citește și
Soluția găsită de un fermier care nu găsea zilieri care să-i culeagă cireșele. Campionat de cules, în Mureș, cu bonusuri
Soluția găsită de un fermier care nu găsea zilieri care să-i culeagă cireșele. Campionat de cules, în Mureș, cu bonusuri

Reporter: Ce v-a impresionat de le-ați ales pe acestea?

Femeie: Au gustul bun, sunt dulci”.

Femeie: Am gustat și mi-au plăcut, sunt mai dulci.

Reporter: Cât ați luat?

Femeie: Un kilogram”.

Producția de cireșe a fost mai slabă anul acesta, dar calitatea mult mai bună

Vremea nu a fost foarte favorabilă anul acesta pentru livezile de cireșe. Dar producătorii spun că mai puține fructe înseamnă calitate mai bună.

Dan Herea, producător: ”Producția de cireșe anul ăsta e mai slabă, dar calitate mult mai bună, adică fructele s-au dezvoltat mult mai bine, fiind în cantitate mult mai mică pe pom”.

Gheorghiță Bobu, producător: ”Producție mai puțină, calitate mai bună, ne avantajează calibrul. Foarte gustoase, toți cei care au luat au revenit, sunt încântați de gustul cireșelor pe care le avem”.

Bărbat: ”Facem dulceață de cireșe amare, este foarte bună ideea și prețul, și calitatea e mult mai ok decât la piață”.

Vasile Tiron, organizator: ”Am vrut să aducem producătorii aproape de oameni, avem piețele, dar e altceva, aici sunt numai producătorii, cei care au nevoie de sprijinul nostru, e vorba și de prețuri pentru locație mai mici”.

De la sărbătoarea cireșelor nu lipsesc nici vișinele, sucurile naturale, dulcețurile sau gemurile de fructe.  

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Zona din România renumită pentru recolta gustoasă de cireșe. Cumpărătorii nu mai găsesc asemenea marfă în altă parte
Zona din România renumită pentru recolta gustoasă de cireșe. Cumpărătorii nu mai găsesc asemenea marfă în altă parte

Cireșele au fost vedete în weekendul ce tocmai s-a încheiat la Mureș, unde a avut loc un târg dedicat acestor fructe.

Soluția găsită de un fermier care nu găsea zilieri care să-i culeagă cireșele. Campionat de cules, în Mureș, cu bonusuri
Soluția găsită de un fermier care nu găsea zilieri care să-i culeagă cireșele. Campionat de cules, în Mureș, cu bonusuri

Cireșele românești riscă să rămână în livezi în acest sezon. Și asta pentru că nu are cine să le culeagă.

Cireșele de mai ajung în piețe abia în iunie. Cele de import costă și 175 de lei kg și se vând la suta de grame
Cireșele de mai ajung în piețe abia în iunie. Cele de import costă și 175 de lei kg și se vând la suta de grame

Cireșele de mai vor ajunge anul acesta în piețe abia prin luna iunie. Primăvara friguroasă a împiedicat fructele să se dezvolte.

Producătorii de fructe vin cu oferte unice. Într-o livadă din București clienții își pot culege singuri cireșele
Producătorii de fructe vin cu oferte unice. Într-o livadă din București clienții își pot culege singuri cireșele

Harnici și inventivi, unii producători români vin cu tot soiul de oferte, ca să își poată vinde integral recolta de fructe.

Fructele de sezon trebuie consumate în porții de maxim 300 de grame. Beneficiile căpșunelor și cireșelor
Fructele de sezon trebuie consumate în porții de maxim 300 de grame. Beneficiile căpșunelor și cireșelor

Toată vara ne bucurăm de fructele de sezon. Noi vă recomandăm....să fie în porții de maximum 300 de grame. Așa, depășiți de câteva sute de ori necesarul zilnic de vitamina C. Nu e nicio problemă!

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.