Cât a ajuns să coste kilogramul de cireșe în 2023. Pensionar: „Nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii”

62345776
Shutterstock

Prețul cireșelor în 2023 a ajuns la valori importante, cu atât mai mult cu cât primele cireșe de mai nu se mai vând la kilogram, ci la caserole.

Au apărut pe tarabe primele cireșe de mai, care nu sunt însă din producție internă, ci importate din Grecia. Prețul la care se vând este de 60 de lei kilogramul, și din cauza acestuia, au fost ambalate și la caserole, în cantități de câteva sute de grame, transmite Agerpres.

Primele cireşe din acest sezon au fost scoase la vânzare în Piaţa Centrală din Buzău la preţul de 60 de lei kilogramul, sunt aduse din Grecia şi sunt cele mai scumpe fructe de pe tarabe, arată sursa citată.

Faţă de de aceeaşi perioadă a anului trecut, când un kilogram de cireşe costa în jur de 100 de lei, preţurile sunt ceva mai mici. Chiar şi aşa, cererea este destul de redusă, iar pentru a putea să îşi vândă marfa, comercianţii s-au gândit la oferte alternative.

„Sunt aduse din Grecia, preţul este de 60 de lei kilogramul, dar vindem şi la caserole cu preţul de 10 sau 15 lei. Nu prea avem vânzare. Sunt primele apărute pe piaţă, iar preţurile pentru oameni sunt ridicate", a explicat Daniela, comerciant în Piaţa Centrală din municipiul Buzău.

Clienţii spun că preferă să cumpere două kilograme de carne sau căpşuni mult mai ieftine şi aşteaptă ca luna iunie să vină cu o ofertă mai bogată pe piaţă şi cu preţuri pentru toate buzunarele.

„Am 40 de ani de muncă şi 1.500 de lei pensie, nu îmi permit să cumpăr nici sâmburii", a spus un pensionar, în timp ce o altă persoană aflată la cumpărături a afirmat că preţurile cireşelor sunt "normale la timpul acesta".

„Nu prea s-au făcut, deocamdată mai aşteptăm, poate mai scad preţurile", a precizat clientul.

Producția de cireșe, afectată de frig

Specialiştii din domeniul pomiculturii spun că în acest an producţia de cireşe ar putea fi ceva mai mică faţă de anul precedent, din pricina frigului care a afectat la începutul primăverii pomii fructiferi.

„Cireşele care au apărut acum pe piaţă sunt din spaţii protejate, din import, mai mult ca sigur. Vorbim de soiuri timpurii. La noi, momentan, sigur se vor coace mai târziu, pentru că am avut parte de o primăvară destul de rece. Am fost afectaţi de acel îngheţ de la sfârşit de martie, început de aprilie. Coacerea ar putea să fie decalată cu cel puţin o săptămână. La staţiune avem cireşi cultivaţi pe 10 hectare de teren. Urmează să stabilim exact în ce procent ar putea fi afectată producţia din acest an", a declarat Andrei Tabacu, inginer în cadrul Staţiunii de Cercetare Pomicolă Istriţa - Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62345413
Tom Cruise, apel din avion către Regele Charles: „Majestate, puteți să fiți însoțitorul meu oricând" |VIDEO

Tom Cruise l-a invitat pe regele Charles III să fie „camaradul” său, într-o apariție specială la Concertul Încoronării din acest an, care a avut loc la Castelul Windsor,

62296385
Petre Daea: Agricultorii care vând legume stropite cu substanțe toxice vor pierde subvențiile

Agricultorii care vând legume stropite cu substanțe toxice vor pierde subvențiile, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce mai mulți legumicultori au vândut legume stropite cu substanțe interzise.

62345753
Accident grav în județul Cluj. Un bărbat de 68 de ani a murit, iar o femeie a ajuns la spital

Impact mortal pe o șosea din județul Cluj. Un șofer a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar mașina lui a ajuns pe contrasens, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.