Katy Perry a dat lovitura. Pentru ce sumă și-a vândut întregul catalog muzical

62388132
Shutterstock

Cântăreaţa americană Katy Perry a vândut drepturile de autor asociate catalogului său muzical către compania Litmus Music în urma unei tranzacţii estimate de mai multe surse mass-media la 225 de milioane de dolari, informează BBC marţi.

Vânzarea, care a fost anunţată luni seară, acoperă cele cinci albume lansate de Katy Perry prin intermediul casei de discuri Capitol Records în perioada 2008-2020: „One of the Boys", „Teenage Dream", „Prism", „Witness" şi „Smile", citează Agerpres.

Acordul vizează inclusiv mai multe cântece celebre lansate de vedeta pop americană, precum "Firework", "Teenage Dream", „Hot 'n' Cold", „California Gurls" şi „I Kissed a Girl".

Tranzacţia reprezintă cea mai importantă vânzare a unui catalog muzical aparţinând unui artist solo ce a fost realizată în 2023.

Citește și
Ținuta îndrăzneață purtată de Vera Wang la premiile BAFTA 2026. Designerul de 76 de ani a făcut furori pe covorul roșu. FOTO
Ținuta îndrăzneață purtată de Vera Wang la premiile BAFTA 2026. Designerul de 76 de ani a făcut furori pe covorul roșu. FOTO

Precedentul record îi aparţinea până acum cântăreţului Justin Bieber, care şi-a vândut catalogul muzical către compania Hipgnosis Songs Capital, în luna ianuarie, cu 200 de milioane de dolari.

Litmus Music deţine de acum înainte drepturile de autor ale cântăreţei Katy Perry asupra înregistrărilor master şi drepturile de editare a discurilor sale, ceea ce înseamnă că va încasa toate viitoarele redevenţe ce vor fi generate de înregistrările artistei pop.

Două dintre cântecele ei - „Dark Horse" şi „Roar" - au înregistrat fiecare peste 1 miliard de difuzări în streaming pe platforma Spotify. Single-ul „Roar" are unul dintre cele mai vizionate clipuri din toate timpurile pe platforma YouTube (3,8 miliarde de vizualizări).

Katy Perry, o vedetă de prim rang din industria de divertisment a anilor 2010, şi-a încetinit cariera muzicală în ultima perioadă, concentrându-se asupra spectacolelor sale susţinute în regim de rezidenţă în oraşul Las Vegas şi asupra vieţii de familie alături de partenerul ei de cuplu, actorul Orlando Bloom.

Artista americană va reveni totodată în calitate de membru al juriului emisiunii-concurs "American Idol" în 2024.

Litmus Music este un joint-venture înfiinţat de Dan McCarroll, fost preşedinte al caselor de discuri Warner Music şi Capitol Records, şi finanţat cu 500 de milioane de dolari de The Carlyle Group.

În trecut, această companie a cumpărat drepturile de autor ale cântăreţului Keith Urban pentru înregistrările sale master, precum şi pe cele asociate unui portofoliu de cântece compuse de Benny Blanco, care a colaborat cu artişti precum Ed Sheeran, The Weeknd, Rihanna şi Britney Spears.

Achiziţionarea drepturilor muzicale a devenit o afacere în plină expansiune în ultimii doi ani, după ce mai multe vedete de prim rang ale industriei muzicale, inclusiv Bob Dylan, Neil Young, Shakira, Debbie Harry şi Justin Timberlake, au decis să renunţe la redevenţele lor viitoare în favoarea unor sume cu nouă cifre care le-au fost plătite pe loc.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
Ținuta îndrăzneață purtată de Vera Wang la premiile BAFTA 2026. Designerul de 76 de ani a făcut furori pe covorul roșu. FOTO
Ținuta îndrăzneață purtată de Vera Wang la premiile BAFTA 2026. Designerul de 76 de ani a făcut furori pe covorul roșu. FOTO

Vera Wang, designerul american de modă în vârstă de 76 de ani, a uimit din nou la gala premiilor BAFTA 2026, arătând mai tânără decât mulți membri ai Generației Z. 

Premiile BAFTA 2026. Vedetele care au impresionat pe covorul roșu prin ținute sofisticate. GALERIE FOTO
Premiile BAFTA 2026. Vedetele care au impresionat pe covorul roșu prin ținute sofisticate. GALERIE FOTO

Cele mai mari vedete de la Hollywood au strălucit la cea de-a 79-a ediție a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), organizată duminică la Royal Festival Hall din Londra. 

Premille BAFTA. Filmul „One Battle After Another” a primit șase trofee. Lista câștigătorilor
Premille BAFTA. Filmul „One Battle After Another” a primit șase trofee. Lista câștigătorilor

„One Battle After Another" a fost desemnat Cel mai bun film la gala BAFTA, care a avut loc duminică la Royal Festival Hall din Southbank Centre, Londra. Filmul a cucerit în total şase premii.

Recomandări
Peste 45.000 de posturi la stat dispar după reforma în administrație. Guvernul promite economii de 1,6 miliarde lei în 2026
Peste 45.000 de posturi la stat dispar după reforma în administrație. Guvernul promite economii de 1,6 miliarde lei în 2026

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, reforma administrației. Această decizie ar urma să ducă la eliminarea a aproximativ 45.600 de posturi. Această măsură va duce la dispariția a 12.794 de posturi ocupate din administrația locală.

Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ
Meteorologii ANM au actualizat avertizarea de vreme rea. Zonele în care va ninge până joi dimineață. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, vor fi ninsori în zona de munte, dar şi în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia, iar în unele zone se va forma polei sau gheţuş.

În timp ce Donald Trump se chinuie să blocheze economia Chinei, Germania se așază la masă cu chinezii să discute afaceri
În timp ce Donald Trump se chinuie să blocheze economia Chinei, Germania se așază la masă cu chinezii să discute afaceri

Cancelarul german Friedrich Merz se întâlnește miercuri, 25 februarie, cu politicieni de vârf ai Chinei, la începutul unei vizite fulgerătoare de două zile.