Premierul României a cerut Corpului de Control să se documenteze despre achizițiile de teste de salivă

×
Publicitate

Epopeea testelor de salivă în școli continuă.

După ce a doua tranță a venit cu întârziere, și doar pentru jumătate de săptămână, premierul României a cerut Corpului de Control să demareze acțiuni de documentare în ceea ce privește achizițiile făcute de autorități.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: "Este normal să verifice modalitatea în care s-au făcut aceste achiziții. Ministerul Educației nu se pronunță asupra eficienței testelor, pentru că nu avem competențe, nu se pronunță asupra relației contractuale cu furnizorii, pentru că nu vrea să își depășească atribuțiile, în termeni legali înseamnă abuz în serviciu. Există însă discuții permanente și cu Ministerul Sănătății și cu IGSU, cu toți factorii implicați."

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat duminică primirea unei tranșe de două milioane de teste rapide din salivă, în condițiile în care luni trebuia să aibă loc prima testare din această săptămână. Între timp, testele pentru ziua de joi, cel târziu vineri încă nu au ajuns. Sindicatele din Educație solicită ca testele rapide să fie livrate ambalate, fie individual, fie cel mult două teste, nu la vrac, așa cum sunt livrate acum

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
VIDEO EXCLUSIV Acum ce urmează, Sorana? Declarația care ridică semne de întrebare despre Cîrstea, după despărțirea de Ion Țiriac Jr.
Citește și...
După „ani în care le-a menținut la un nivel scăzut”, Universitatea Babeș-Bolyai anunță „actualizarea” taxelor de școlarizare
După „ani în care le-a menținut la un nivel scăzut”, Universitatea Babeș-Bolyai anunță „actualizarea” taxelor de școlarizare

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) anunță că, după ce a menținut taxele scăzute pe perioada pandemiei, actualizarea lor devine necesară pentru a susține investițiile și calitatea serviciilor pentru studenți.

Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație
Protest al profesorilor la Cotroceni. Sindicaliștii îi cer lui Nicușor Dan abrogarea măsurilor din Educație

Aproximativ 500 de profesori au protestat miercuri la Palatul Cotroceni. Alături de cadre didactice şi personal din învăţământ au fost prezenţi şi studenţi de la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit
Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seară, că reducerea cheltuielilor din universități va fi aplicată din toamna acestui an și a precizat că sporul acordat pentru titlul de doctor nu este o practică întâlnită în vestul Europei.

Recomandări
Peste 45.000 de posturi la stat dispar după reforma în administrație. Guvernul promite economii de 1,6 miliarde lei în 2026
Peste 45.000 de posturi la stat dispar după reforma în administrație. Guvernul promite economii de 1,6 miliarde lei în 2026

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, reforma administrației. Această decizie ar urma să ducă la eliminarea a aproximativ 45.600 de posturi. Această măsură va duce la dispariția a 12.794 de posturi ocupate din administrația locală.

Comisia Europeană vrea reguli mai simple pentru ajutoarele de stat. Termen-limită pentru România să trimită propuneri
Comisia Europeană vrea reguli mai simple pentru ajutoarele de stat. Termen-limită pentru România să trimită propuneri

Comisia Europeană a lansat miercuri o consultare publică cu privire la proiectul de Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) mai simplu şi mai raţionalizat, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

CNN: Zeci de documente FBI par să lipsească din dosarele Epstein, inclusiv interviuri cu o femeie care îl acuză pe Trump
CNN: Zeci de documente FBI par să lipsească din dosarele Epstein, inclusiv interviuri cu o femeie care îl acuză pe Trump

Zeci de înregistrări FBI din ancheta Epstein par să lipsească din fișierele publicate de DOJ, inclusiv trei interviuri cu o femeie care l-a acuzat pe Donald Trump de agresiune sexuală, potrivit CNN.