Produsul ultraprocesat pe care un nutriționist nu l-ar consuma niciodată

pizza suc
Shutterstock

Alimentele ultraprocesate sunt o amenințare pentru sănătate, spun specialiștii. Dar dacă un nutriționist ar trebui să numească unul dintre aceste produse pe care nu le-ar consuma niciodată, care ar fi acesta?

 

Aproape 60% din aportul caloric al dietei americane obișnuite provine din alimente ultraprocesate, conform unui studiu din 2017 publicat în revista Population Health Metrics – o situație îngrijorătoare pentru experții în sănătate, relatează CNBC, preluat de Spot Media.

"Alimentele ultraprocesate conțin ingrediente care în general nu se găsesc în bucătăria noastră și care deseori au cantități mari de zahăr și sare. Pot conține de asemenea și aditivi, iar de multe ori sunt lipsite de valoare nutrițională. Deci pot avea foarte puține vitamine, minerale și fibre", spune Jinan Banna, nutriționistă și profesor de nutriție la University of Hawaii.

Risc de demență, diabet și boli cardiace

Consumul de alimente ultraprocesate poate duce la un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni precum demența, diabet și boli cardiace, potrivit specialiștilor de la Asociația Medicală Americană.

De aceea, Banna își limitează la maximum consumul de alimente ultraprocesate și încurajează pe oricine să facă același lucru. Ea a dezvăluit și care este produsul ultraprocesat pe care îl evită întotdeauna.

Citește și
mezeluri
Autorițățile sanitare din Franța: Există o legătură între carnea procesată și cancerul colorectal

Informațiile complete pot fi aflate de pe Spot Media. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
Citește și...
Ce cantitate de mezeluri este recomandată de nutriționiști. Nitriții din carnea procesată au și beneficii
Ce cantitate de mezeluri este recomandată de nutriționiști. Nitriții din carnea procesată au și beneficii

Cinci sute de grame de carne roșie pe săptămână. Din aceasta, 150 de grame carne procesată - adică mezeluri. Aceasta e recomandarea nutrițională la nivel mondial.

Autorițățile sanitare din Franța: Există o legătură între carnea procesată și cancerul colorectal
Autorițățile sanitare din Franța: Există o legătură între carnea procesată și cancerul colorectal

Autorităţile sanitare franceze confirmă "existenţa unei asocieri între riscul de cancer colorectal şi expunerea la nitraţi şi nitriţi", în special prin intermediul cărnii procesate.

Uleiul de palmier, o bombă calorică. Aproape toate produsele ambalate îl conțin. De ce este periculos
Uleiul de palmier, o bombă calorică. Aproape toate produsele ambalate îl conțin. De ce este periculos

Colesterol și trigliceride crescute în sânge? Nu sunt de vină oul și slănina, ci uleiul de palmier.

Un bărbat din UK injecta cu o substanță necunoscută produsele din supermarketuri
Un bărbat din UK injecta cu o substanță necunoscută produsele din supermarketuri

Poliţia britanică a anunţat, joi, că a arestat un bărbat care a folosit mai multe ace pentru a înţepa diverse alimente, precum carne procesată şi produse pentru cuptorul cu microunde, comercializate în trei supermarketuri din Londra.

Cum am ajuns să dăm materie primă şi să importăm hrană procesată de milioane de euro
Cum am ajuns să dăm materie primă şi să importăm hrană procesată de milioane de euro

Agricultura la Centenar, partea I. Centenarul găseşte agricultura românească în cumpănă, într-o dezvoltare total neunitară, producţii record la cereale, dar pe care le exportăm în proporţie de peste 70% pentru că nu mai avem industrie de prelucrare.

Recomandări
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană

Europa va „fi foarte fermă în apărarea dreptului internațional”, a avertizat președintele Consiliului European, António Costa, adresându-se Washingtonului.

Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul
Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul

A fost ger năprasnic în jumătate din țară și nu sunt semne că ne mai slăbește. În zori, la polul frigului, s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius. La țară, oamenii se tem să nu rămână fără lemne și să nu li se prăpădească animalele.

ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer
ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer

În Alba Iulia, doi oameni au fost răniți, iar câteva zeci s-au speriat îngrozitor și au ieșit în fugă pe scări. Blocul în care locuiesc a fost zguduit de o explozie violentă provocată, cel mai probabil, potrivit pompierilor, de o acumulare de gaze.