Afacerea „mielul la portbagaj” este în floare, dar poate afecta sănătatea. Cât costă kilogramul de carne în piețe

×
Publicitate

Afacerea „mielul la portbagjl”, adică achiziția mieilor sacrificați în condiții incerte de la necunoscuți, echivalează cu riscuri imense pentru sănătatea publică.

Este avertismentul inspectorilor sanitari, care anchetează deja sutele de așa zise oferte promovate online. Legea îi obligă pe crescători să aibă un medic veterinar, în spațiul de sacrificare, ca să verifice starea animalelor. Altfel, de dragul unei economii, cumpărătorii se pot alege de Paște cu toxiinfecții sau boli parazitare grave.

Mielul viu este între 35 și 40 de lei kilogramul. Carcasa de ied este până-n 50. Ușor negociabil - așa își promovează marfa zeci de crescători care vând fără documente legale. Autoritățile le reamintesc celor tentați să ia mielul direct de la stână, ori „din portbagaj”, că acest tip de comerț nu trece prin niciun control.

Ioan Oleleu, vicepreședinte A.N.S.V.S.A.:Să nu cumpere carne de miel din locuri neautorizate, neînregistrate, de la persoane necunoscute, sau din anumite oferte pe diferite site-uri. Acestea trebuie să prezinte ștampila de controlat sanitar-veterinar”.

Este vorba de omarcă roșie ovală, care arată că animalul a fost evaluat de un veterinar înainte de sacrificare, care a inspectat ulterior și țesuturile. În lipsa acestor dovezi, există riscuri reale de boli transmise de la un animal infectat la om. În țara noastră, cea mai frecventă contaminare este cu chisturi de tenie, care invadează plămânii, rinichii și ficatul.

Citește și
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta

Dr. Laurențiu Tudor, titular Inspecția și Controlul Animalelor:O problemă majoră în ceea ce privește tăierea în locuri neautorizate este transportul. Animalul nu este lăsat la zvântat. Iau direct carnea și organele care sunt calde. Introduse în saci, într-o zonă semiermetică. Dacă traseul este de o oră, o oră și jumătate, deja la suprafața carcasei apare o mâzgă, ceea ce înseamnă că bacteriile au început să se dezvolte”.

În plus, este posibil ca mielul să nu fie vaccinat împotriva antraxului, măsură obligatorie în statul român. Infectarea persoanei care mănâncă pastramă, ori carne la grătar se traduce prin febră, dureri abdominale violente și vărsături cu sânge. Aceste riscuri imense vin la pachet cu o economie de numai cinci-șase lei pe kilogram, față de prețul carcasei de miel și de ied din piețe - între 35 și 45 de lei.

Ionuț Dumitru, măcelar:Respectăm lanțul de frig, bineînțeles. Noi aducem miei din zona Dobrogei, Tulcea, Medgidia. 60% avem randamentul la tăiere, deci 40% din cantitatea lui se pierde”.

În magazin, bucățile de miel au ajuns la 50 de lei. Nu uitați că, acasă, carnea trebuie scoasă din casoleta de plastic, spălată, uscată și ținută în congelator. În frigider rezistă 10 zile. Organele doar cinci.

Există și varianta măcelăriilor turcești, iraniene și arăbești, care au berbecuț pe tot parcursul anului, iar de acum aduc miei tineri. Aceștia, de la furnizori din zona Albei și a Sibiului, costă 65 de lei kilogramul.

Livrat la domiciliu, prețul ajunge la 90 de lei kilogramul, pentru bucăți de carcasă, și sare de 100 la cotlete și carne macră.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta

Propolisul este o substanță produsă de albine pentru protejarea stupului, utilizată de oameni ca remediu încă din antichitate, datorită proprietăților sale medicinale. 

O englezoaică angajează o persoană care să o însoțească la mese și excursii în Monaco. O va plăti cu 50.000 de lire pe an
O englezoaică angajează o persoană care să o însoțească la mese și excursii în Monaco. O va plăti cu 50.000 de lire pe an

O femeie din UK promovează o oportunitate unică de angajare pentru o singură persoană, care să o însoțească la cine, ieșiri la cumpărături și călătorii în Monaco. 

Secretul bucătarilor italieni: făina de roșii, ingredientul care transformă orice rețetă de focaccia, paste sau sosuri
Secretul bucătarilor italieni: făina de roșii, ingredientul care transformă orice rețetă de focaccia, paste sau sosuri

Pulberea de roșii deshidratate, cunoscută drept făină de roșii, este un produs care, datorită versatilității sale, îți permite să asezonezi preparatele foarte ușor. 

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.