Surpriză. Un sondaj Flashdata pentru Primăria Capitalei arată cifre diferite pentru candidații la funcția de primar general

62586435

Un nou sondaj, de această dată realizat de Flashdata, arată o schimbare în preferințele bucureștenilor pentru Primăria Capitalei. Sondajul a fost realizat în perioada 18-19 noiembrie 2025.

Astfel, potrivit Agerpres, Ciprian Ciucu (PNL) conduce în preferinţele electoratului bucureştean pentru fotoliul de primar general, cu 21,5%.

El este urmat de Daniel Băluţă (PSD), cu 20,5%, şi Cătălin Drulă (USR), cu 19%.

Pe locurile următoare în intenţia de vot a bucureştenilor la alegerile pentru funcţia de primar al Capitalei se regăsesc Anca Alexandrescu, independentă susţinută de AUR, cu un procent de 18%, Ana Ciceală (SENS), cu 7%, Alexandru Zidaru, independent, cu 3,5%, şi Vlad Gheorghe, independent, cu 1,5%.

În schimb, un sondaj INSCOP care a fost făcut public joi arată că Drulă ar ocupa locul 4, cu 11,6% din intenţiile de vot ale alegătorilor potenţiali, după Daniel Băluţă pe locul 1 (26,65), Ciprian Ciucu pe locul 2 (24,2%) și Anca Alexandrescu pe 3 (19,1%).

Sondaj: care sunt principalele probleme cu care se confruntă Bucureştiul

Potrivit sondajului realizat de Flashdata, în opinia celor chestionaţi, principalele probleme cu care se confruntă Bucureştiul sunt: traficul intens - 19%, corupţia şi lipsa transparenţei - 15%, costul ridicat al vieţii - 13%, lipsa investiţiilor în sănătate - 11%, lipsa locuinţelor accesibile şi poluarea - 9%, transportul public ineficient şi termoficarea - 7%, infrastructura urbană deficitară - 4%, gestionarea deşeurilor şi siguranţa publică/infracţionalitatea - 2%.

Întrebaţi despre direcţia oraşului, 60% dintre bucureşteni consideră că aceasta este greşită, 27% văd o direcţie bună, iar 13% au răspuns că nu ştiu.

Intenţie de vot la alegerile parlamentare

Ca intenţie de vot la alegerile parlamentare, în Bucureşti, pe primul loc se situează AUR, cu 27%, urmat de PSD, cu 22%, USR - 20%, PNL - 14%, SENS - 6%, POT şi REPER - 2%.

Sondajul a fost realizat pe 1.200 de respondenţi (selectaţi aleatoriu din aproximativ 4.500 de chestionare online colectate).

Metoda de culegere a datelor: CAWI (chestionare online), distribuţie pe mai multe site-uri, targetare ads după criterii socio-demografice; filtre anti-răspunsuri nevalide şi controale de calitate; conform GDPR/ESOMAR.

Marja de eroare a sondajului (teoretică, SRS): 2,8 % la interval de încredere 95%.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62592104
Vicepreședinte al PNL: ”Cătălin Drulă trebuie să se retragă imediat din cursa pentru Primăria Capitalei”

Vicepreședintele PNL Gigel Ştirbu îi cere candidatului USR, Cătălin Drulă, să se retragă din cursa pentru Primăria Capitalei "pentru a nu lăsa Bucureştiul pe mâna clanurilor sau a extremiştilor".

62592868
Ce promisiuni fac candidații la Primăria Capitalei înainte de alegeri. Ultimul sondaj vine cu o surpriză pentru locul trei

Campania electorală pentru Primăria Capitalei începe peste două zile. Sunt 18 pretendenți la funcția de primar general. Ciprian Ciucu, de la PNL, și-a lansat joi programul pentru București, avându-l alături pe premierul Ilie Bolojan.

62455284
Ce mesaje sunt interzise în timpul campaniei electorale. AEP, apel la candidați înaintea alegerilor locale din 7 decembrie

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis joi un apel înaintea campaniei pentru alegerile parțiale din 7 decembrie, îndemnând competitorii să asigure o desfășurare corectă și transparentă a campaniei.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.