Cum alegi cafeaua potrivită, în funcţie de intensitate

62004068

De cele mai multe ori, diferenţa dintre cafeaua de ieri şi cea de azi este, pentru mulţi dintre noi, cantitatea de zahăr sau de lapte, sau… “intensitatea”.

Însă cafeaua, prin varietatea ei extraordinară de soiuri, profiluri şi nuanţe aromatice, ar trebui să reprezinte un mic ritual zilnic, prin care să experimentăm texturi şi note aromatice, şi în cadrul căruia să ne permitem câteva momente destinate exclusiv degustării.

Dar ce este intensitatea cafelei şi din ce rezultă ea?

Intensitatea cafelei nu este determinată de volumul cafelei din ceaşcă sau de nivelul de cafeină. Puteţi savura un lungo decafeinatto mult mai intens decât un espresso, spre exemplu.

Intensitatea rezultă din trei factori: corpolența, adică plenitudinea cafelei, resimţită la degustare (o cafea corpolentă este densă, în niciun caz apoasă), aroma de cafea prăjită, independentă de nivelul de prăjire, şi gustul amar – de tipul celui de pulbere de cacao sau ciocolată neagră.

De asemenea, notele aromatice ale unui sortiment de cafea nu determină intensitatea acestuia, ci profilul aromatic. Notele aromatice pot fi împărţite în 3 familii principale: fructat (note floral-fructate, note de citrice), echilibrat (note de cereale, biscuiţi, miere) şi intens (note lemnoase, condimentate, de cacao sau de prăjire intensă).

Puteţi degusta un sortiment de cafea cu intensitate mică, dar note puternice de cereale, sau un sortiment de cafea cu intensitate mare, cu note uşor fructate şi acide.

Gama de sortimente de cafea Nespresso, 25 la număr + ediţii limitate, spre exemplu, acoperă toate cele 3 profiluri aromatice şi sunt clasificate, în funcţie de intensitate, pe o scară de la 1 la 12.

Regăsim sortimente cu intensitate mică, 4, de tipul Cosi sau Volutto, uşoare, cu nuanţe dulci sau fructate, dar totuşi cu o textură cremoasa, plină, dar şi sortimente decofeinizate cu intensitate 10, cum ar fi Ristretto Decaffeinato.

Pentru persoanele care preferă cafeaua aromată există trei sortimente Variations, cu arome naturale de vanilie, ciocolată şi caramel, toate trei cu intensitate 6, iar pentru cei care apreciază cafeaua dintr-o singură ţară de origine (single origin) există noua gamă Nespresso Master Origin, formată din 5 sortimente de cafea de specialitate: India (intensitate 11), Indonesia (intensitate 8), Ethiopia (intensitate 4), Columbia (intensitate 6) şi Nicaragua (intensitate 5).

Ce le face atât de speciale este metoda de prelucrare unică, specifică zonei de cultivare. Puteţi descoperi poveştile lor atât de interesante aici.

Parte şi mai bună? Puteţi experimenta diferite grade de intensitate ale cafelei şi diferite note aromatice în fiecare zi, întrucât cafeaua de specialitate Nespresso este o cafea porţionată, ambalată individual, în capsule de aluminiu închise ermetic, pentru a păstra intacte aromele atât de preţioase din fiecare ceaşcă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62004025
(P) Calitatea serviciilor de combatere a dăunătorilor este, de acum, garantată printr-un standard ISO european

În România, ca de altfel și în restul țărilor europene, aproape toate domeniile de activitate funcționează respectând un standard internațional, certificat de Organizația Internațională de Standardizare (ISO).

62003440
(P) Carrefour România lansează Filiera Calității Carne Angus, deliciu culinar recunoscut

Începând de astăzi, Carrefour pune la dispoziția consumatorilor celebra carne de vită Angus, care provine de la producători locali din județul Sibiu.

62003161
Thunderstruck, filmul cu patru jucători și un antrenor din NBA în distribuție

Thunderstruck (2012) este un film de comedie sportivă destinat în principal familiilor. Filmul a fost produs de Warner Premiere şi Stunts Unlimited şi distribuit de Warner Bros.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.