WikiLeaks acuza CIA ca spioneaza utilizatorii de smartphone-uri si retele sociale. Tehnologiile folosite de serviciile SUA

61871037

 WikiLeaks a dezvaluit instrumentele ultrasecrete cu care CIA sparge telefoane, aplicatii de comunicare si alte electronice.

WikiLeaks a anuntat marti ca a obtinut o multime de instrumente ultrasecrete folosite de CIA pentru a sparge si obtine acces la telefoane, aplicatii de comunicare si alte dispozitive electronice, si a publicat documente cu privire la aceste programe, relateaza Reuters.

In cazul in care se vor adeveri, aceste informatii vor constitui inca o bresa in materiale clasificate furate in ultimii ani serviciilor americane de informatii. WikiLeaks, un site specializat in publicarea de informatii secrete condus de Julian Assange, afirma ca aceasta publicare, marti, a documentelor despre instrumente de piratare este prima dintr-o serie de dezvaluiri provenind dintr-un set de date care include cateva sute de milioane de linii de cod si include ”intreaga capacitate de piratare” a CIA.

Aceste documente dezvaluie, intre altele, ca CIA, in parteneriat cu alte agentii de informatii americane si straine, a putut sa sparga criptarea unor aplicatii de mesagerie populare ca WhatsApp, Telegram si Signal. Reuters nu a putut verifica imediat continutul materialelor publicate. ”Noi nu comentam cu privire la autenticitatea sau continutul pretinselor documente (ale serviciilor de) informatii”, a declarat, citat intr-un comunicat, un purtator de cuvant al CIA, Jonathan Liu.

Un consultant in securitate cibernetica, care a lucrat pentru Guvernul american si care a solicitat protectia anonimatului din cauza caracterului sensibil al dezvaluirilor, a declarat ca divulgarea pare sa fie legitima. Oficiali americani au declarat ca nu stiu de unde ar fi putut WikiLeaks sa obtina presupusele materiale CIA. O sursa guvernamentala a declarat ca nu este la curent cu vreo ancheta recenta sau in curs cu privire la divulgarea acestui tip de materiale CIA.

WikiLeaks mai anunta ca documentele respective arata ca agenti operativi CIA au studiat cum sa comita atacuri informatice si sa preia controlul altor dispozitive decat computere si telefoane inteligente conectate la Internet.

Intr-un caz, precizeaza WikiLeaks, personal american si britanic din cadrul unui program cunoscut sub numele de Weeping Angel, a dezvoltat cai de a prelua controlul unui televizor inteligent Samsung, pe care l-au facut sa para oprit, cand de fapt acesta inregistra conversatiile din camera.

WikiLeaks a publicat in transe informatii guvernamentale secrete si in trecut si a jucat un rol important in alegerile prezidentiale americane din 2016, dezvaluind e-mailuri interne apartinand unor oficiali de rang inalt din cadrul Partidului Democrat.

Servicii americane de informatii cred ca e-mailurile au fost furate de Rusia, in cadrul unei campanii cordonate de influentare coordonate vizand sa o discrediteze pe candidata democrata Hillary Clinton si sa-l ajute pe republicanul Donald Trump sa obtina victoria in alegerile prezidentiale. Moscova a respins aceste acuzatii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Atac comis de "profesionisti" asupra unui ZOO din Franta. Toate gradinile zoologice din Europa sunt in alerta

 Act uluitor de braconaj la Parcul Zoologic din Thoiry din estul Frantei.

UE ar putea deveni o putere nucleara, pentru a compensa slabiciunea SUA. "O escaladare fara precedent a puterii militare"

Un scenariu pe vremuri de neimaginat prinde contur in cancelariile europene. Uniunea Europeana ar putea deveni o putere nucleara capabila sa apere continentul in cazul in care nu va mai putea conta pe sprijinul SUA.

Declaratie scandaloasa a unui membru-cheie din echipa Trump. Ce a spus despre sclavii adusi din Africa in America

Fostul candidat la presedintia SUA Ben Carson, in prezent secretar pentru Locuinte, a scandalizat intreaga lume in primul sau discurs.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.