Bombardamente la Kiev, în timpul unei vizite a secretarului general al ONU Antonio Guterres. VIDEO

62256509

Capitala Ucrainei, Kievul, a fost joi seara - pentru prima oară de la jumătatea lui aprilie - ţinta unor atacuri aeriene, în timpul unei vizite a secretarului general al ONU Antonio Guterres, constată jurnalişti AFP.

Corespondenţi AFP au văzut un etaj al unei clădiri în flăcări, geamuri sparte, numeroşi poliţişti şi salvatori.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a confirmat, într-o postare pe Telegram, ”două atacuri” într-unul dintre carterele capitalei.

”Joi (seara), inamicul a tras asupra Kievului. Două atacuri vizând cartierul Şevcenkovski”, a transmis primarul Kievului Vitali Kliciko, potrivit News.ro.

Cel puţin trei persoane au fost rănite în urma atacurilor ruse asupra Kievului, a precizat ulterior Vitali Kliciko.

 

Potrivit corespondenţilor AFP, loviturile au survenit în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se afla în vizită la Kiev.

”Atacuri cu rachete în centrul Kievului în timpul vizitei oficiale a lui Antonio Guterres”, denunţă într-un mesaj postat pe Twitter un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, negociatorul-şef ucrainean.

 

”Ieri (miercuri), el (Antonio Guterres) era şezat la o masă lungă, la Kremlin, iar azi au loc explozii deasupra capului său”, îl ironizează Podoliak pe secretarul general al ONU.

 

”Aceasta este dovada faptului că avem nevoie de o victorie rapidă împotriva Rusiei şi că toată lumea civilizată trebuie să se unească în jurul Ucrainei”, scrie, la rândul său, şeful administraţiei prezideţiale ucrainene, Andrii Iermak.

”Trebuie să acţionăm rapid. Şi mai multe arme, şi mai multe eforturi umanitare, şi mai mult ajutor”, cere el.

Iermak îndeamnă să i se ia Rusiei dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU.

 

”Consiliul de Securitate a eşuat să facă ceea ce era în puterea sa pentru a împiedica şi a pune capăt acestui război”, a denunţat la Kiev Antonio Guterres într-o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski.

Corespondenţii agenţiei franceze AFP au transmis că au văzut un etaj al unui imobil în flăcări, geamuri sparte, o prezenţă puternică a poliţiei şi echipelor de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62246590
Germania a anunțat că este pregătită să oprească importurile de petrol din Rusia. Ar putea urma un embargo la nivel european
Oficialii de la Berlin au anunțat că Germania este pregătită să oprească importurile de petrol rusesc, pregătind terenul pentru interzicerea completă a acestora de către toate țările Uniunii Europene.
62251932
Biden respinge acuzaţia Moscovei că NATO duce un război prin interpuşi în Ucraina
Preşedintele american Joe Biden a respins joi acuzaţia Moscovei că NATO duce un război prin interpuşi în Ucraina împotriva Rusiei, transmite dpa.
62244330
OSCE a oficializat sfârşitul misiunii sale de observare în Ucraina
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperarea în Europa (OSCE) a oficializat joi sfârşitul misiunii sale de observare în Ucraina după opt ani de mandat, consecinţă a vetoului opus de Rusia la 31 martie reînnoirii mandatului, transmite AFP, scrie Agerpres.