Jaf de proporţii la o primărie din Iaşi. Un seif a fost spart, iar altul, luat cu totul

×
Publicitate

Spargere la o primărie dintr-o comună din judeţul Iaşi, la sfârşitul săptămânii trecute. Trei indivizi mascaţi au furat toţi banii de salarii şi indemnizaţii.

Au spart un seif, iar pe altul, care cântăreşte peste 250 de kilograme, l-au furat cu totul. Când au descoperit furtul, angajaţii primăriei au sunat la 112, iar poliţiştii încearcă acum să dea de urma făptaşilor.

Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 21:00. Atunci, trei indivizi mascaţi au intrat în clădirea primăriei pe geamul din spate. Au forţat apoi cu o rangă uşa casieriei, unde se aflau cele două seifuri şi au dat lovitura. Primarul spune că în seiful mic erau încasări în valoare de 10.000 de lei, în cel mare însă erau salarii şi indemnizaţii pentru mai bine de 100 de persoane.

Rotaru Gheorghe, primar comuna Ţibana: "Părerea mea personală e că a fost un pont. În casierie aveam 2 seifuri. Unu în partea dreaptă, nu mergea încuietoarea cu cheie şi s-a montat un lacăt. Celălalt seif care se încuia e vechi de 78 de ani. Nu au reuşit să-l spargă. În total, undeva la 160.000 de lei."

Jaful a fost suprins de camerele de supraveghere.

Rotaru Gheorghe, primar comună Ţibana: "Au fost trei persoane, două au intrat înăuntru şi una a stat afară. Nu li se văd fetele, sunt îmbarcaţi cu geci tip sport, cu glugă pe cap cu mănuşi."

Angajaţii vor fi nevoiţi să se împrumute dacă nu-şi primesc salariile.

Adriana Jiji, angajat: "Când am auzit, am făcut atac de panică. Dintre noi, doar câţiva au luat salariul vineri, a fost vremea rea şi nu am stat. Nici eu n-am apucat, îmi pare rău acum.Până se lămuresc treburile, suferim."

Primarul spune că va încerca să facă o adresă la trezorerie şi să ceară suma furată, ca să le poată da leafa oamenilor.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62014589
Bărbat oprit la frontieră cu un camion cu canapele. Ce transporta de fapt în ele

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat - I.T.P.F. Giurgiu au depistat cinci cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși în canapelele transportate cu un microbuz de un șofer turc.

62014661
Sistemul energetic, pus în pericol de grevă. Ironii ale minerilor cu ”statul paralel”

O grevă a minerilor din Complexul Oltenia, care protestează deja de trei zile, ar putea afecta sistemul energetic al ţării.

62014571
Nămeții ating 50 de centimetri pe trotuare. Zonele din ţară în care zăpada da mari bătăi de cap

A nins viscolit în zonele de munte din 10 judeţe, aflate sub cod galben până luni, la ora 14. În Maramureş ninge neîncetat de 24 de ore, iar zăpadă creează mari probeleme, mai ales pe şosele.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.