Bear Grylls revine pe Discovery Channel, pe 1 martie, cu o noua emisiune despre supravietuire

60558745

Bear Grylls revine pe Discovery Channel cu o noua emisiune despre supravietuire, intitulata "Insula lui Bear Grylls", care va fi difuzata incepand din 1 martie, in fiecare duminica, de la ora 22.00.

In aceasta emisiune, care cuprinde sase episoade, telespectatorii vor vedea daca omul modern poate sa supravietuiasca pe "Insula lui Bear Grylls", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Bear Grylls pune la cale experimentul suprem in materie de supravietuire: 13 barbati englezi, curajosi si dornici sa-si testeze limitele au acceptat sa fie lasati singuri pe o insula pustie din Pacific, timp de o luna. Vor fi complet singuri, se vor filma intre ei si vor avea doar hainele pe care le poarta si cateva obiecte de stricta necesitate.

Insula pare un adevarat paradis, insa dincolo de linia tarmului se poate transforma intr-un adevarat infern. Chiar in primul episod, cei 13 barbati isi dau seama foarte repede ce sarcina le revine, caci lupta din greu sa faca fata fluxului si apoi sa-si croiasca drum prin desisul de nepatruns al insulei.

Ramasi singuri, avand doar hainele pe care le poarta si cateva unelte de baza, ei sunt deja in pericol, intrucat au trecut 48 de ore de cand au mancat ultima data si trebuie sa-si gaseasca hrana si apa cat mai rapid.

In episodul al doilea, cursa pentru supravietuire continua. In scurt timp, concurentii descopera ca insula ii poate veni de hac si celui mai puternic om. Un membru al grupului alege sa se izoleze, obligandu-i pe ceilalti sa decida daca il vor reintegra in grup sau il vor lasa sa ramana deoparte, ca un proscris.

Pe masura ce timpul trece, ei se simt tot mai slabiti si mai flamanzi. Trebuie sa-si gaseasca forta sa reziste, iar tabara se imparte in doua grupuri care se iau la intrecere ca sa vada cine va reusi sa gaseasca mai repede hrana.

In ultimul episod, barbatii intra deja in cea de-a patra saptamana de cand stau pe insula, iar grupul lor s-a dezbinat. Nefiind uniti, nu reusesc sa adune suficienta hrana cat sa supravietuiasca. Viata pe insula este tot mai grea, afectand puternic trupul si mintea fiecarui participant la acest experiment foarte dificil.

Bear Grylls este unul dintre cele mai celebre nume din domeniul aventurii si supravietuirii in salbaticie. Traseul lui catre acest statut de vedeta a inceput in Marea Britanie, in Insula Wight, unde regretatul sau tata l-a invatat sa se catere pe stanci si sa navigheze cu ambarcatiuni cu panze. Antrenat inca de la o varsta frageda in arte martiale, Bear a petrecut trei ani ca soldat in trupele speciale britanice, SAS 21.

Desi a suferit un accident sarind cu parasuta in Africa si si-a fracturat coloana vertebrala in trei locuri, Bear a infruntat trei luni de recuperare intr-un spital militar, apoi a devenit cel mai tanar alpinist britanic din lume care a cucerit Varful Everest.

A aparut apoi in seria Channel 4 "Escape to the Legion" si in sapte sezoane ale seriei Discovery Channel nominalizate la premiile Emmy "Tehnici esentiale de supravietuire", unul dintre cele mai urmarite programe TV de pe planeta, cu o cota de audienta estimata la 1,2 miliarde de telespectatori.

In vara lui 2013, Bear a lansat o noua serie TV, "Bear Grylls: Scapa cu viata", difuzata de NBC si votata drept programul reality numarul 1 al televiziunii respective, pentru categoria de public 18-49 de ani. Programul a fost urmarit in intreaga lume pe Discovery Channel, in 2014, alaturi de alte serii ale acestuia: "Bear Grylls: Evadare din infern" si "Bear Grylls: Clipuri despre supravietuire extrema".

Tot in 2014, Bear si-a completat palmaresul de vedeta TV cu un nou program de aventuri de succes, "Running Wild" pe NBC, in America, dar si "Insula lui Bear Grylls" si "Un weekend salbatic cu Bear Grylls" pentru Channel 4, in Marea Britanie. Discovery Networks Europa Centrala & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) este o divizie a Discovery Communications, lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plata, care ajunge la peste 2,7 miliarde de abonati in peste 220 de tari si teritorii.

Discovery Networks CEEMEA le ofera oamenilor posibilitatea de a-si explora universul si de a-si satisface curiozitatea, prin intermediul celor 12 branduri de televiziune, in frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science si Discovery HD Showcase, dar si prin intermediul unor produse si servicii comerciale si educationale.

Programele Discovery sunt difuzate in 19 limbi, ajungand la peste 261 de milioane de abonati din 105 tari, de pe trei continente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Analiza tinutelor de la Premiile Oscar. Cine a incantat privirile criticilor si cine a gafat pe covorul rosu. GALERIE FOTO

La ceremonia din Los Angeles, ploaia nu a reusit sa strice buna dispozitie a frumoaselor ce au pasit pe covorul rosu.

OSCAR 2015, seara in care arta a invins, dar Gala Premiilor Oscar si-a pierdut stralucirea de odinioara. GALERIE FOTO

La fel ca cei din industria cinematografica si jurnalistii de film asteapta cu sufletul la gura noaptea Oscarurilor. 

"Secretele" din spatele Premiilor Oscar. Cat se lucreaza la realizarea unei singure statuete si de ce poarta acest nume

Premiile Oscar sunt cel mai vizionat eveniment al anului in Statele Unite, dupa finala Superbowl.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.