Un bărbat de pe lista „Most Wanted” a fost adus în România. Are o condamnare la 6 ani de închisoare din 2012

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 40 de ani, dat în urmărire internațională și aflat pe lista „Most Wanted” a Poliției Române a fost adus marți-noaptea, în țară, pe Aeroportul Henri Coandă.

Robert Kertis a fost condamnat în 2012, la șase ani de închisoare pentru trafic de minori și proxenetism.

Suspectul, originar din județul Bistrița-Năsăud, a intrat în atenția anchetatorilor în 2006 alături de alți 17 indivizi.

Gruparea ar fi racolat fete, inclusiv minore, sub pretextul că le găsește locuri de muncă în străinătate. Apoi, le-ar fi exploatat sexual.

Victimele ar fi fost vândute către membri ai mafiei albaneze din Spania și Belgia, pentru sume între 5.000 și 6.000 de euro.

Citește și
irakian urmarit
Urmărit internațional din categoria Red Notice, capturat pe Aeroportul Otopeni, chiar înainte să urce într-un avion

Comisar-șef Octavian Dan, purtător de cuvânt IGPR: „Bărbatul a fost adus din Marea Britanie și va fi introdus într-o unitate de detenție, în vederea executării mandatului.”

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Poliția Română aduce în țară un urmărit internațional din categoria Most Wanted, condamnat la 6 ani de închisoare
Poliția Română aduce în țară un urmărit internațional din categoria Most Wanted, condamnat la 6 ani de închisoare

Un bărbat de 40 de ani, din Bistriţa-Năsăud, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, condamnat pentru trafic de minori şi proxenetism la 6 ani de închisoare, va fi adus în ţară în noaptea de marţi spre miercuri. 

Urmărit internațional din categoria Red Notice, capturat pe Aeroportul Otopeni, chiar înainte să urce într-un avion
Urmărit internațional din categoria Red Notice, capturat pe Aeroportul Otopeni, chiar înainte să urce într-un avion

Un irakian de 42 de ani, urmărit internațional de autoritățile judiciare din Republica Moldova, pentru trafic de migranți, a fost capturat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Fostul complice al lui Emil Gânj, criminalul din Mureș, a fost prins în afara țării. Puternica legătură dintre nelegiuiți
Fostul complice al lui Emil Gânj, criminalul din Mureș, a fost prins în afara țării. Puternica legătură dintre nelegiuiți

Un cetățean român urmărit internațional pentru mai multe infracțiuni, inclusiv conducere fără permis și influențarea martorilor, a fost prins în Germania în cadrul operațiunilor pentru capturarea criminalului Emil Gânj.

Un bărbat din Suceava, urmărit internaţional şi inclus în categoria Most Wanted, a fost adus în ţară din Norvegia
Un bărbat din Suceava, urmărit internaţional şi inclus în categoria Most Wanted, a fost adus în ţară din Norvegia

Un bărbat din Suceava, urmărit internaţional pentru ultraj, tentativă de omor calificat şi trafic de persoane şi inclus în categoria Most Wanted, a fost adus în ţară din Norvegia, vineri, de Poliţia Română.

Cum a fost prins în București rusul care a comandat o crimă în Germania. Motivul pentru care a vrut să se răzbune
Cum a fost prins în București rusul care a comandat o crimă în Germania. Motivul pentru care a vrut să se răzbune

Un individ urmărit internaţional, pentru că a comandat o crimă, a fost prins la București.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.