Vremea azi, 30 noiembrie. Avem o zi mohorâtă cu precipitaţii slabe în sudul, sud-vestul şi în estul ţării

×
Publicitate

Miercuri avem o zi mohorâtă cu precipitaţii slabe în sudul, sud-vestul şi în estul ţării. Vor fi ploi trecătoare în Banat, Oltenia şi Muntenia.

S-ar putea să picure şi în Dobrogea, iar în Moldova este posibil să cadă lapoviţă şi să se formeze polei. În nord-vestul şi centrul ţării, găsim vreme mai bună, însă dimineaţa sunt condiţii de ceaţă.

Temperaturile ajung la valori normale pentru final de Noiembrie. Pleacă de la 1...2 grade în Bucovina şi ating 9...10 grade în Dealurile de Vest.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici se mai adună norii şi izolat mai vin câteva ploi, iar cântul va avea unele porniri în Dobrogea. Temperaturile scad uşor.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, înnorările persistă şi este exclus să fie puţină lapoviţă. Temperaturile vor fi comparabile cu cele de ieri.

În jumãtatea nordicã a Moldovei şi în Bucovina ne aşteaptă o zi mohorâtă şi rece. Pe zone restrânse vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei iar maximele nu trec de 4 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme mai bună apare şi soarele iar temperaturile urcă până la 7 grade.

În vestul tãrii gãsim înnorări şi ploi locale în Banat, iar la munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În rest apare şi soarele, iar vântul va avea intensificări în sudul Banatului.

În Transilvania, urmează o zi destul de bună cu soare şi înnorări temporare în estul proviniciei. Doar pe la munte, izolat sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În Oltenia, atmosfera va fi închisă, plouă în zonele deluroase şi sporadic în rest, iar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei. Maximele se opresc pe la 6 grade.

În ţinuturile sudice, găsim mulţi nori, poate şi câteva ploi slabe, iar după prânz se ating şi aici 6 grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, miercuri avem tot vreme închisă, condiţii de ploaie slabă şi un vânt destul de insistent, care atinge viteze de 40 KM/h. Maxima, ajunge pe la 5 grade, iar de 1 Decembrie s-ar putea să ningă în Bucureşti.

Vremea la Munte

 

La munte va fi cam înnorat şi o să ningă slab, îndeosebi în sudul Carpaţilor Occidentali. În Apuseni apare puţin şi soarele, iar vântul bate mai tare în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62305730
Vremea azi, 29 noiembrie. Precipitaţii în sud şi în est, iar vântul se înteţeşte în sud-vest şi în sud-est
Marți avem vreme închisă şi precipitaţii în sud şi în est. În restul ţării după ce se ridică ceaţa matinală găsim soare şi atmosferă mai plăcută.
62278635
Vremea azi, 28 noiembrie. Se anunță ploi și atmosferă închisă în regiunile sudice și în cele estice
Luni vremea va fi inchisă în regiunile sudice și în cele estice, pe unde mai vin câteva ploi.  
62305730
Vremea azi, 27 noiembrie. Vremea se răcește simțitor. În București maximele nu vor depăși 8 grade Celsius.
Aztazi cerul va fi acoperit de nori în cea mai mare parte a tării. Doar prin vest şi nord-vest mai zărim soarele. Pe la câmpie este posibil să picure puțin, la munte va fulgui trecător, iar în zonele de deal s-ar putea să cadă lapoviță.